Kato Live embed Video

kato-podcast

Totalul afișărilor de pagină

Translate

TRANSLATE with Bing

luni, septembrie 30, 2013

Sfințenia

Sai Baba : " Mîinile care ajută sunt mai sfinte decât gurile care se roagă".

Katon : în majoritatea cazurilor, omul care obișnuiește să se roage, ajută şi cu gândurile sale, şi cu mîinile lui...

FV : Sunt întrutotul de acord, așa este, dar eu zic aici că vorbim despre sfințenie.Puterea gândului prin rugăciune este într-adevăr o completare a faptului că mîinile ajută.Condiția este sfințenia zic.

Kato : Să fiu mai obiectiv : Nici mîinile nu ajută singure, nici gura nu se roagă singură, ci OMUL AJUTĂ folosindu-se de mâini, și se roagă folosindu-se de gură sau în gând. 
Sfânt este așadar omul, în toată ființa sa, când face o faptă bună, și nu poate fi doar o parte a sa sfântă, ci numai omul ca întreg. Nu poate, așadar, să fie o parte a corpului mai sfântă decât alta, deoarece semnificația termenului "sfânt" se referă la personalitatea omului, nu la părtile sale anatomice. 
Altfel privind, să nu uiți faptul că mâna omului face multe lucruri după care trebuie... spălată...
Ajutorul oferit prin activitatea mâinilor este coordonat de creier, și nu poate fi socotit mai util și mai valoros decât cel spiritual, care cuprinde întreaga atitudine mental-afectivă a ta față de altul și alții. Un cuvânt bine ales, rostit din suflet, este de multe ori mult mai necesar și mai apreciat, chiar și de un cerşetor, decât o coajă de pîine sau un ban aruncat din mers cu indiferență...
Ori traducerea traducătorului care l-a tradus pe Sai Baba nu este corectă, ori Sai Baba a vrut să exprime altceva decât a exprimat în cuvinte...


Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribe to Love Blog 4 All by Email
Apasă simultan pe tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare" în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
De asemenea, consultă marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) : http://youtube.com/user/katonanico
Te poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribe to Spirit by Email
Linkul către site :  https://katonanico.wordpress.com/
Embed

Niciun comentariu:

(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-60726497-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');