Kato Live embed Video

kato-podcast

Totalul afișărilor de pagină

Translate

TRANSLATE with Bing

luni, septembrie 30, 2013

SPIRITUALITATEA, BANII, ŞI POPORUL ALES

Am meditat destul de mult la aspectul retribuţiei financiare a oamenilor angajaţi în diferite activităţi spirituale. Prezint Concluzia mea personală, şi implicit subiectivă :
1) Consider că, şi în acest domeniu, ca şi în toate celelalte ale vieţii, se formează un sistem cu autoreglare, care funcţionează după aceleaşi legiBgenerale ale determinismului cauzal, conform principiului compensării, al rezonanţei, atracţiei şi respingerii, cererii şi ofertei, etc.
2) Nu este nici o greşeală, de natură morală sau de altă natură, privind ideea că munca fiecărui om trebuie recompensată de ceilalţi oameni care au beneficiat de ea, financiar sau în alt mod.
3) Afirm, ca în toate cazurile, faptul că INSUFICIENŢA ŞI EXCESUL SÂNT DĂUNĂTOARE. Adică, în acest caz, a desfăşura munca aceasta, ca PROFESIE, în mod voluntar, reprezintă o acţiune autodistructivă. La fel şi a pretinde recompense şi remuneraţii care nu justifică în nici un fel utilitatea muncii prestate ! Acest ultim caz îl înscriu la "Infracţiune" şi numesc omul "infractor", dacă el pretinde a i se plăti anumite rezultate pe care le promite, le garantează, dar nu le oferă (= înşelăciune).
4) Este normal, şi consider chiar benefică răspândirea a cât mai multor sisteme spirituale, la noi în ţară, prin cursuri plătite sau neplătite, căci ele se pare că acoperă o mare cerere de piaţă, care exista, nesatisfăcută. Cu cât concurenţa va fi mai mare, cu atât va fi mai bine, căci doar din concurenţa ce se instituie între aceste sisteme, se va detaşa cel mai bun, cel mai bine adaptat specificului naţional al poporului român.
5) Sânt de părere că, în România, se va naşte, în scurt timp, datorită varietăţii şi diversităţii domeniului spiritual, o nouă cultură, un nou sistem spiritual, care va îngloba tot ceea ce au mai bun fiecare dintre cele existente. Românul este deştept şi şmecher, şi se pricepe la aşa ceva, la astfel de sinteze. În acest moment, pot să afirm că poporul român este POPORUL ALES să producă ceva nou, pe baza vechiului, dar calitati superior, din toate punctele de vedere. Ştiinţa, religia şi spiritualitatea îşi vor da mâna în cadrul acestui demers, în mod firesc şi natural, deoarece aceasta este Calea, şi alta nu este. Cei ce vor urma alte căi, se vor pierde, inevitabil...
Cine are urechi de auzit, să citească. Cine are mîini, să dea ideile mai departe, din aproape în aproape. Cine nu, nu... Hai să dăm mână cu mână...
Pace vouă !

Embed

Niciun comentariu:

(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-60726497-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');