Kato Live embed Video

kato-podcast

Totalul afișărilor de pagină

Translate

TRANSLATE with Bing

duminică, aprilie 20, 2014

Eliberarea, transcenderea, decondiționarea, și Trăirile emoționale (sufletești)



Kato :  Sărbători fericite tuturor !

CP imi este ingrozitor de greu sa asociez imaginea lui Iisus răstignit, și să urez "sărbători fericite".

GT : Se sărbătorește Învierea Lui, și după părerea mea nu văd nimic forțat în această asociere, decât dacă s-ar fi dorit acest lucru.

CP : Serbez cu bucurie în fiecare an Învierea Lui, dar tot nu pot asocia imaginea unei atât de mari suferințe cu o urare de "sărbători fericite", de parcă ar veni Revelionul. În fine.....

KatoOrice sărbătoare este un prilej de bucurie, și orice bucurie contribuie la starea de fericire personală. 
După cum spun îmțelepții : " FERICIREA ESTE O STARE DE SPIRIT !", deci de tine însuți depinde starea ta de fericire.
Pentru mine orice sărbătoare este un prilej de bucurie, în egală măsură, indiferent că este Revelion, ziua mea, a altuia, Paștele, Crăciunul, sau un parastas.
Hristos a înviat, și nu pot decât să mă bucur pentru asta ! :) 
Cine privește mereu partea pozitivă a lucrurilor, partea plină a paharului, reușește să își întrețină permanent optimismul, starea de veselie, și găsește permanent prilejuri de bucurie, în fiecare eveniment.
Bucurați-vă. Hristos a înviat.

Totul este în mintea ta... 
Starea ta depinde de asocierile mentale pe care le efectuezi, în permenență, şi interpretările subiective conferite obiectelor, evenimentelor, fenomenelor... 
Starea ta depinde de lucrurile și evenimentele asupra cărora îți îndrepți atenția, interesul. 
Cine se fixează și se blochează psihic pe imaginea Hristosului însângerat, va resimți sufletește suferință, prin rezonanță afectivă, iar cine își fixează atenția pe imaginea Hristosului înviat, ce a transcens suferința și planul vieții terestre, poate simți detașare față de suferință, chiar bucurie privind această înviere, intrând în rezonanță cu o stare superioară de conștiință, o stare de iubire, bucurie și fericire, de un nivel superior.
"Serbez cu bucurie în fiecare an Învierea Lui, dar tot nu pot asocia imaginea unei atât de mari suferințe cu o urare de "sărbători fericite" "
Această contradicție, care denotă existenţa unui conflict interior, arată existența unui blocaj logico-afectiv care împiedecă manifestarea liberă a fericirii tale.
Este o incongruenţă în trăirile contradictorii pe care le ai faţă de această sărbătoare. 
Te fac să fluctuezi emoţional, şi să nu te poţi păstra într-o stare emoţională pozitivă, de echilibru, stabilă.
Te bucuri de sărbătoare, dar nu te poți simți fericită din cauza asocierii mentale a sărbătorii cu suferința. 
Rezonezi la suferința asupra căreia îți îndrepți atenția, cu suferință interioară, producându-ți astfel, inconștient, tu, ție însuți, suferință, în mod... inutil, fără rost... 
La fel, prin același mecanism inhibitor, dacă te gândești zilnic, foarte des, la faptul că în spitalele lumii există mii și mii de oameni care suferă, agonizează, mulți fiind chiar în pragul morții, nu ai nici o șansă să poți trăi fericit, ci chiar din contră, profund nefericit, rezonând afectiv cu durerea
 
și suferința tuturor oamenilor aflați în suferință. 
În același timp, există o altă mare mulțime de oameni care se bucură de viață, de plăcerile vieții, voioși și sănătoși. 
Ai putea intra în rezonanță cu starea lor, bucurându-te și veselindu-te în armonie cu ei ?

În imaginea postată este vorba de un Crist luat de pe cruce, de mine, care mai păstrează poziția crucificării, a răstignirii. 
Într-un fel, este o imagină simbolică pentru condiția umană a SUFERINȚEI ACCEPTATE de fiecare om ca făcând parte din destinul vieții terestre. 
Această suferință inerentă, însă, nu exclude posibilitatea existenței momentelor de veselie și bucurie, ci chiar le impune, ca o condiție a existenței dualității și complementarității. 
Altfel privind lucrurile, din prisma ambivalenței, afirm că în orice lucru, proces și eveniment, există ceva ce poate fi considerat bun și ceva rău, ceva pozitiv și ceva negativ, ceva plăcut și ceva neplăcut, deci și bucurie și suferință, în comuniune.
Condiția eliberării de suferință ? 
Simplu, conform raționamentului de mai sus : depășirea, eliberarea, transcenderea dualității ! 
Când nu va mai exista suferință, nu va ma exista nici bucurie, veselie ! 
Transcenderea, eliberarea totală, te ELIBEREAZĂ DE ORICE TRĂIRE EMOȚIONALĂ !
De neînțeles omului obișnuit, o astfel de stare... 
Iar neînțelegere înseamnnă neacceptare, căci nu poți accepta ceva neînțeles ție. 
Respingi instinctiv ceea ce nu cunoști și nu înțelegi...
Concluzie : oamenii resping instinctiv starea de eliberare totală, de decondiționare totală, de... mântuire.

Astfel vei recunoaște Eliberatul : el nu manifestă trăiri emoționale sufletești, afecte, emoții, sentimente. 
El este liniștit, împăcat, împlinit, fericit. 
Nu râde, doar surâde, înțelegător.
Astfel vei (re)cunoaște manifestarea stării de Eliberare : liniștea și pacea minții vor anula (anihila) manifestarea perturbatoare a oricărui fel de trăire emoțională. 
Nu te vei mai întrista, dar nici nu te vei mai bucura, în mod exploziv, ca înainte. 
Și această liniștire neobișnuită te va...neliniști, la început, când îi vei sesiza prezența, căci (dacă) nu o vei înțelege. 
Neînțelegerea va cauza neacceptarea, și te vei forța să alungi această stare, care simți că îți pătrunde sufletul, și pe care vei tinde să o consideri ceva... patologic, o îmbolnăvire...
Cei ce practică meditația, care fac astfel cunoștință cu starea de echilibru și armonie, o vor înțelege, accepta, și considera ceva normal. 
Pentru ei, nefiresc li se va părea modul exploziv și spumos de manifestare a oamenilor obișnuiți, care își trăiesc viața sub imperiul influențelor trăirilor afectiv-sufletești, mânați de plăceri și neplăceri senzoriale, trupești, continuu...

Ce este dincolo de bucurie și suferință ? 
Starea indescriptibilă de ÎMPLINIRE, care nu este propriu zis o stare sufletească, ci o stare de echilibru și armonie, în care trăirile emoționale perturbatoare pur și simplu nu se mai pot manifesta, nu mai pot deteriora echilibrul profund instaurat. 
În starea de Eliberare mintea nu mai este păcălită de stările afective fluctuante, și poate reflecta, astfel, în mod fidel realitatea, adevărul, netulburată fiind de nimic această reflectare...

Starea de Eliberare nu este o stare comună, obișnuită, pentru ființele omenești. 
Nu o recomand oamenilor obișnuiți ca scop în această viață. 
Nu este ceva potrivit lor, necesar lor, acum și aici. 
Ea este o stare evolutivă care va fi obținută de fiecare, într-un viitor mai mai mult sau mai puțin îndepărtat, în cursul unor alte viitoare încorporări. 
Dar se poate afirma faptul că această stare poate fi experimentată, pentru foarte scurt timp, prin anumite metode și tehnici speciale, pe care le putem numi spirituale. 
Bineînțeles, însă, că nu oricine este dispus să efectueze astfel de experimente, și nu oricine poate experimenta oricând această stare, ci doar, repet, în anumite condiții speciale.
Pe de altă parte, se poate afirma și faptul că oamenii sunt spirite care au intrat în planul terestru pentru a experimenta acest fel de viață, pentru a se bucura de acest mod de viață pământesc, corporal, limitativ, ca de un joc inedit. 
Privind din acest punct de vedere, nu consider că este necesar să se "trezească" oamenii din această experiență pe care putem spune că ei și-au dorit-o și o vor, ca pe ceva necesar, acum, lor... 
Nu cred că oamenii vor cu adevărat să se trezească, în majoritatea lor, deoarece peste tot în jur observ o adevărată și puternică rezistență, mai mult sau mai puțin conștientă, manifestată față de fenomenul trezirii. 
Este ca și cum omul ce doarme și visează liniștit la o lume a lui, nu prea are motiv să se trezească la o realitate pe care simte că nu o.poate controla, care îi scapă de sub control, ce pare nesigură și primejdioasă pentru ființa lui.
Privind mai în profunzime, se poate observa că teama și frica stau la baza majorității actelor comportamentale. 
Dar teama de această lume cunoscută, devenită familiară, este mai mică decât teama de o lume necunoscută, neînțeleasă. 
Este greu să îți creezi scenarii pozitive despre ceva necunoscut, dar foarte ușor să creezi scenarii negative. 
Omul a uitat ce se află "dincolo", fiind împiedecat să acceseze acele informații, datorită unei amnezii de tip special, conferită de fenomenul încorporării în trupul omenesc.
Privind lucrurile foarte detașat, putem observa că, de fapt, cine vrea cu adevărat să se trezească, are instrumentele necesare, și persoane, în jurul lui, care îl pot sprijini și ajuta în acest sens. 
De altfel, internetul a devenit o sursă deosebită de informații, la îndemâna tuturor. 
Cine nu vrea, se înconjoară automat de persoane care îl sprijină în demersul de a se bucura de viață așa cum este ea, cu plăcerile și neplăcerile ei inerente, duale și complementare....

Am dorit să evidențiez, pe scurt, faptul că tu, cititorule, decizi de fapt ceea ce vrei să faci în continuare, mai mult sau mai puțin conștient. 
Fiecare își urmează drumul său personal. 
De aceea, degeaba sunt criticile și condamnările altora, care aleg altfel, conform drumului lor, poziției lor evolutive, voinței lor. 
Nu toți oamenii au nevoie de exact aceleași experimente, lecţii şi învăţături, în același moment dat. 
Dar toți vor trece prin aceleași experiențe, cu timpul. 
Să nu crezi că cineva va fi scutit. 
Cei ce au trecut și au asimilat învățătura nu vor mai repeta aceleași greșeli. 
Ei vor avea parte de alte și alte experiențe, conform greșelilor pe care încă le tot repetă. 
Privind din acest punct de vedere, trăiești ceea ce trăiești, acum și aici, datorită greșelilor tale, pe care le efectuezi în mod repetat. 
Când nu vei mai efectua greșeli de un anumit gen, nu vei mai reveni aici, în acest plan. 
Când nu vei mai rezona cu modul de gândire al ființelor omenești, nu te va mai atrage nimic aici, între oameni. 
Vei fi atras, prin rezonanță, în altă lume, printre alte specii de ființe umanoide.
 A afirma faptul că "oamenii se selectează singuri", este același lucru,  privit însă din altă perspectivă...

Nu afirm că este greșit să rezonezi de Paști, de Crăciun, sau în oricare altă zi, cu suferințele lui Isus, dacă tu asta vrei, în mod conștient. 
Această rezonanță realizează un fel de empatie cu el și experiența trăită de el acum 2.000 de ani. 
Funcționează ca un canal informațional de legătură. 
Dar, dacă hotărăști că asta vrei, ar trebui să înțelegi fenomenul în mod global, privind consecințele și implicațiile sale. 
De exemplu, dacă autosugestiile vor prima și vor fi foarte puternice, atunci tu vei putea fi impresionat senzorial, în sensul de a simți impresii senzitiv-senzoriale care sunt în acord și legătură cu modul în care tu personal îți reprezinți mental și afectiv fenomenul crucificării. 
Vei putea percepe imagini legate de crucificare, mai mult sau mai puțin simbolice, vei putea simți dureri în regiunea capului, conform durerii resimțite de Isus de la spini, dureri în palme și picioare conform durerii pricinuite de cuie, etc. 
De-a lungul istoriei au existat mulți oameni la care s-au manifestat chiar fizic rănile crucificării (stigmatismele) ca o consecință a rezonanței. 
Printre cei mai cunoscuți sunt țăranca bavareză Therese Neuman, la care s-a manifestat și fenomenul inediei, legat de postire, ea nemâncând nimic ani în șir. Padre Pio este alt exemplu. 
Puterea minții, a autosugestiei, a imaginației, intenției și voinței, este mare, și în mare încă necunoscută. 
A considera drept "sfinți" astfel de oameni, sau persoane a căror putere mentală a fost scăpată de sub control, reprezintă două modalități de catalogare diferite, care de fapt se completează reciproc. 
Cineva mi-a relatat cum, în stare de transă, prin hipnoză, o persoană a suferit o rană reală, realizată prin simpla sugestie a hipnotizatorului privind faptul că moneda ținută în palmă devine foarte fierbinte. Arsura a persistat exact ca o arsură normală, efectuată cu o monedă încălzită în foc. 
Deci, dacă tu reușești să îți induci transa, prin rugăciune și meditație, și, în această stare de transă îți dorești și te sugestionezi că trăiești experiența crucificării, este posibil să te trezești că vei simți durerile și vei manifesta fizic rănile, așa cum ți le imaginezi că le-a trăit Isus.
Însă observațiile critice au relevat că ele nu apar conform adevărului istoric, ci conform credinței persoanei care s-a... autosugestionat că acele răni trebuie să fi fost în anumite locuri, la mîini și la picioare.
Faptul de a rezona cu suferința, a lui Isus, sau a oricărui alt om, sau a rezona cu bucuria sa, este o chestiune de opțiune personală, la care este bine să meditezi înainte. 
Mintea poate fi păcălită, şi se lasă păcălită, căci ea procesează ceea ce tu sau altcineva îi dați să proceseze, prin sugestii și autosugestii. 
Practic orice sugestie acceptată de tine devine o autosugestie, și doar sugestiile acceptate declanșează efecte de tipul celor descrise mai sus. 
Așadar, discernământul și atitudinea ta sunt hotărâtoare, căci ele orientează natura experiențelor și efectelor de care vei avea parte în viața ta. 
Nu accepta orice informație drept realitate și adevăr, fără să o treci înainte prin filtrul rațiunii. 
Mai bine să fii puțin sceptic, precaut, decât puțin... prea credul (naiv). 
Credulii suferă mai mult...

Da click pe imaginea de mai jos pentru a asculta textul de mai sus in format audio.


Nemira

CINE ȘTIE CE URMEAZĂ DUPĂ MOMENTUL MORȚII ? VIZIUNEA RELIGIEI ORTODOXE ESTE SINTETIZATĂ ASTFEL DE PĂRINTELE CLEOPA

http://www.sfaturiortodoxe.ro/drumul.htm De ce postez acest link ? Nu pentru că aș fi un adept al acestei viziuni, ci pentru că am remarcat anumite elemente comune cu alte religii, cât și cu anumite informații oferite de cei întorși din moarte clinică, și de cei intervievați în stare de hipnoză profundă. Există anumite elemente comune, dar și multe deosebiri... Ca în toate cazurile în care există viziuni diferite din cauza unor puncte de vedere diferite, înclin să cred că adevărul, ca întotdeauna, se află undeva la... mijloc...
Embed

Niciun comentariu:

(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-60726497-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');