Amazon USA

Get Response Email Marketing

Kato Live ora 22

Calendar Evenimente Spirituale România de Kato

3D Heading Maker

Totalul afișărilor de pagină

Translate

TRANSLATE with Bing

Widgets

marți, aprilie 07, 2015

Cea mai bună metodă care te poate face să te simţi mai împlinit şi fericit

  Circulă multe învăţături pe internet privind căi şi metode de urmat pentru a ne transforma viaţa în mod pozitiv. 
Chiar şi articolul acesta se poate încadra în această categorie. 
Există tot mai mulţi oameni care se implică în acest demers, şi asta nu poate fi decât lăudabil şi admirabil, nu-i aşa ? 
Dar, inevitabil, nu toate învăţăturile, sugestiile, îndemnurile elaborate în acest scop sunt în aceeaşi măsură corecte, utile, eficiente. 
Nu toţi oamenii au acelaşi nivel de cunoaştere, înţelegere, conştientizare, de aceea fiecare învăţătură reflectă în mod real nivelul evolutiv al autorului care a creat-o. 
Mai mult, o învăţătură de nivel superior nu poate fi transmisă la nivelul la care un autor de nivel superior a creat-o, de către un alt om, care nu a dobândit el însuşi acel nivel superior. 
Fiecare poate transmite doar învăţături care reflectă nivelul său, nu şi niveluri superioare lui. 
Este ca şi cum o educatoare de nivelul grădiniţei nu poate transmite învăţături de nivelul unui învăţător, a unui profesor, şi cu atât mai puţin de nivelul unui profesor universitar. 
Dacă ar încerca, ceea ce ar transmite s-ar limita doar la nivelul ei personal de cunoaştere şi înţelegere, personal.
Pe de altă parte, cel ce vrea să înveţe nu poate accesa şi asimila învăţătura decât treptat, în trepte. 
Şi nu o poate accesa decât de la nivelul său actual de cunoaştere şi înţelegere. 
Dintr-o învăţătură de nivel superior fiecare om înţelege doar atât cât poate să înţeleagă, conform pregătirii sale, conform nivelului său. 
Toate vin la timpul lor, treptat, în ordinea lor, una după alta...
Mulţi oameni vor să îşi controleze viaţa mai bine, să devină mai împliniţi, mai fericiţi. 
Mulţi oameni încearcă să înveţe pe alţii cum pot realiza asta. 
Fiecare de la nivelul său, adresându-se oamenilor de pe anumite niveluri. 
De aceea există multe învăţături, care se situează la niveluri diferite, pentru niveluri diferite de cunoaştere şi înţelegere. 

Una din învăţături afirmă că este bine să ai curajul de a spune "nu" şi de a refuza şi respinge în mod deschis şi hotărât anumite lucruri. 
Există oameni care îndeamnă alţi oameni să facă asta, spre binele lor, pentru a putea deveni mai împliniţi, mai fericiţi. 
Ei cred că oamenii pot deveni mai împliniţi şi mai fericiţi dacă resping şi refuză anumite lucruri care sunt prezente în viaţa lor. 
Ei nu înţeleg faptul că ceea ce ai atras în viaţa ta ţi se datorează ţie, şi a refuza şi respinge aceste lucruri este ca şi cum te-ai renega pe tine însuţi, ca şi cum ai refuza să te cunoşti mai bine pe tine însuţi, ca şi cum ai încerca să scapi de datoriile şi responsabilităţile pe care trebuie de fapt să ţi le asumi. 
Am să analizez idei prezentate într-un articol pe care l-am citit recent, pentru a se înţelege mai bine problematica respingerii şi refuzului..
1. "Dacă nu spui “nu” te laşi condus de alţii. Deci pentru a nu te lăsa condus de alţii trebuie să ai curajul să spui nu."
Aici este vorba de fapt despre curajul de a manifesta un refuz, o respingere. 
Dacă nu ai curajul de a refuza nimic, de a respinge nimic, atunci vei accepta tot ceea ce alţii încearcă să te forţeze să accepţi ca fiind bine, util, valoros, util, eficient, etc, conform opiniei lor şi dorinţelor lor. 
La prima vedere, aşa pare. 
La a doua, însă, dacă priveşti şi din altă perspectivă, vei vedea că din alt punct de vedere perspectiva se schimbă. 
Situaţia descrisă mai sus este una extremă, nu cea generală. 
Nu reprezintă regula, ci o excepţie. 
Oamenii nu acceptă în mod forţat mereu opiniile altora. 
Ei au opinii proprii şi fac eforturi pentru a şi le afirma şi manifesta în practică. 
Am putea spune că excepţiile întăresc regula, dar aceste excepţii de fapt fac un compromis, căci au ceva de câştigat din această atitudine supusă. 
Aceste persoane se lasă conduse din anumite motive, şi este alegerea lor. 
Şi nu le putem forţa să renunţe la alegerile şi deciziile lor, căci ele s-au adaptat astfel, ajungând în situaţii de dependenţă, din anumite cauze, cântărind ceea ce au de câştigat şi pierdut.
Pe de altă parte, poţi să nu spui niciodată "nu" şi totuşi să nu te laşi condus de alţii, dar să dai impresia că te laşi.
Există mulţi oameni care nu spun nu în faţă, în mod direct, dar fac, în general, doar ceea ce vor ei. Îi lasă pe ceilalţi să vorbească, să dea din gură, şi fac cum cred ei de cuviinţă, fără a genera polemici şi discuţii în contradictoriu. 
Mulţi oameni ştiu că acel nu spus în mod direct nu are valoare pozitivă neapărat, căci generează nervi, agitaţie, stres, mai ales în cazurile celor care nu admit refuzuri, nu admit ca alţii să le spună nu. Părinţii nu admit, şefii nu admit, cei mai în vârstă nu admit, cei ce se consideră mai deştepţi nu admit, cei cu mai multă experienţă, specialiştii, etc.  
Poţi, de exemplu, să spui : "Respect opinia ta, voi ţine cont de ea, dar voi alege să fac cum cred eu de cuviinţă, şi îmi asum responsabilitatea pentru alegerile şi deciziile mele." 
Este o variantă în care spui clar că faci cum vrei, şi care nu necesită să spui nu, să refuzi, să respingi. 
Această variantă nu prea merge în situaţiile copil-părinte, angajat-şef, dar mai sunt multe alte variante asemănătoare, mai potrivite. Le vom discuta. 
Important este să nu dezvolţi o teamă, un sentiment de anxietate în legătură cu faptul alţii încearcă să îţi conducă şi dirijeze viaţa !  
Căci teama conduce la instituirea unor blocaje în relaţiile tale cu ceilalţi oameni, şi vei tinde să respingi mereu, automat, opiniile altora. 
 Fiecărui om i-ar face plăcere să se ţină seama de opiniile lui, dar asta nu înseamnă neapărat că oamenii în general doresc să-şi impună aceste opinii altora, în mod forţat. 
Oamenii doresc să fie băgaţi în seamă, să fie apreciaţi, să se simtă utili, valoroşi, importanţi. 
Dacă le dai atenţie, dacă le arăţi că ţii cont de opiniile lor, este destul, pentru majoritatea.

2. "Dacă accepţi tot ce ţi se oferă, nu îţi mai rămâne timp pentru ceea ce este plin de însemnătate. De aceea este esenţial să înveţi să spui “nu”, să refuzi anumite lucruri."
Oamenii nu pot accepta tot ce li se oferă. 
Nu o fac în mod real, pentru că nu pot. 
Excepţiile întăresc regula. 
Este nevoie de o înţelegere de nivel foarte superior pentru a putea accepta tot ce ţi se oferă, iar când ai dobândit această înţelegere, viaţa nu te mai forţează să accepţi lucruri.... inacceptabile. 
În viaţa ta nu pot exista lucruri lipsite de însemnătate. 
Totul este plin de însemnătate, atâta doar că oamenii nu pot înţelege însemnătatea fiecărui lucru prezent în viaţa lor. 
Ceea ce apare ca experienţă în viaţa ta, este efectul gândurilor şi acţiunilor tale anterioare, deci lucrurile nu apar haotic şi la întâmplare, ci cu un rol şi scop precis din punct de vedere determinist cauzal. 
Totul este ca o lecţie care se desfăşoară continuu pentru tine, pentru a avea tu ocazia să înveţi ceva din ea.
Deci nu este nevoie să spui nu, să refuzi experienţe, din motive de... însemnătate. 

3. "Copiii îşi afirmă puterea şi independenţa, spunând “nu” adulţilor, şi aşa ai procedat şi tu când ai fost mic. 
Dar te-ai schimbat, cu vârsta, a devenit greu să refuzi pe alţii, ai ajuns să preferi să accepţi compromisuri care sunt în dezavantajul tău, doar pentru a evita să spui “nu”."
 :) Nu toţi copiii sunt la fel, nu toţi îşi afirmă puterea şi independenţa, şi nu toţi o fac la fel. 
Ei îşi afirmă curiozitatea, îşi afirmă dorinţele, îşi testează limitele posibilităţilor, abilităţilor, capacităţilor, în scopul cunoaşterii şi a dobândirii identităţii de sine, de a cunoaşte şi înţelege ce sunt şi cum sunt, şi folosesc pe nu ocazional, firesc, dar nu în scopul de a-ţi manifesta... puterea şi independenţa. 
Negaţia, refuzul, nu reprezintă o formă de manifestare a puterii şi independenţei, este eronat să fie privită în acest fel, în toate cazurile în care este manifestată. 
Un copil sătul care nu vrea să mai mănânce nu îşi manifestă nici o putere sau independenţă când răspunde cu nu întrebării dacă vrea să mai mănânce ceva... 
Copiii sunt şmecheri. :) 
Ei ştiu să profite de slăbiciunile părinţilor. 
Ei beneficiază din naştere de un instrument util cu ajutorul căruia atrag atenţia şi grija mamei asupra lor : plânsul. 
Neputând comunica altfel problemele lor, ei plâng mereu când au o problemă. 
Şi acest instrument este folosit de copii chiar şi după ce învaţă să comunice verbal. Dacă plâng, ei ştiu că pot obţine ceva, cel puţin atenţie. 
Şi, la părinţii la care "ţine" cu plânsul, ei folosesc acest instrument pentru a obţine tot felul de alte lucruri.
Pe de altă parte, copiii care îşi permit să spună des nu părinţilor, refuzând des solicitările lor, sunt copii care nu au beneficiat de educaţie, atenţie şi dragoste din partea părinţilor. 
Ei îşi manifestă astfel, prin împotrivire, refulările, defulând faţă de părinţii lor. 
Un copil care nu este iubit nu este un copil... ascultător... 
Este rebel, deoarece a acumulat multă frustrare. 
Asta la modul general. 
De asemenea, trebuie ţinut cont şi de caracterul, temperamentul şi personalitatea copiilor, căci o trăsătură nativă, cum ar fi încăpăţânarea, opune rezistenţă modelării prin educaţie. 
Nu toţi copii sunt la fel şi de aceea aceleaşi metode nu dau aceleaşi rezultate cu toţi copiii.  
Compromisurile pe care le faci trebuie privite ca şi paharul pe jumătate plin sau gol. 
Este o chestiune de optică, căci compromisul este o soluţie de adaptare din care ai şi de câştigat şi de pierdut. 
Dacă nu faci compromisuri vei pierde mai mult decât dacă le faci. 
Căci te vei bloca singur dacă nu faci compromisuri. 
În orice relaţie interumană trebuie să faci compromisuri, să laşi ceva de la tine, pentru a te putea adapta, pentru a fi bine atât ţie cât şi celorlalţi. 
Un om care ar hotărî să nu mai facă compromisuri deloc, s-ar izola rapid de ceilalţi oameni, şi oamenii l-ar izola respingându-l constant, iar viaţa sa ar deveni insuportabilă, un iad.
Bineînţeles, însă, că insuficienţa şi excesul sunt dăunătoare, şi a face compromisuri în mod excesiv, a căuta compromisul mereu pentru a avea sentimentul că tu te sacrifici pentru alţii, nu poate conduce la ceva bun, nici pentru tine nici pentru alţii. 
Sacrificiul inutil este autodistructiv. 
Este bine să înţelegi faptul că tu faci compromisuri atât cu tine cât şi cu ceilalţi, în mod curent, zilnic, dar nu conştientizezi asta. 
De exemplu, acum, când citeşti aceste rânduri, se poate spune că ai făcut un compromis, căci ai renunţat la alte activităţi, mai plăcute, pentru a citi acest articol... :)
Compromisul este o înțelegere, un acord bazat pe cedări reciproce, o concesie. 
De multe ori când alegi ceva faci un compromis cu tine însuţi, cu acea parte din tine care caută mereu plăcerea, distracţia, veselia, amuzamentul.... 
La fel faci compromisuri, în mod firesc şi natural, şi cu alţii. 
Renunţi la plăcerile tale, cedezi, şi eşti de acord să o faci. 
De ce ? 
Deoarece tu de fapt vei obţine altceva, vei înlocui doar ceea ce ai fi putut obţine, cu altceva, în schimb. 
În esenţă de fapt nu există nici o pierdere, căci NU POŢI PIERDE CEVA CE NU AI AVUT, NU AI DEŢINUT ! 
Totul este o transformare, nu există câştig, nu există pierdere... 

4. "Oamenii cărora le este greu să spună “nu” sunt critici şi autocritici şi pun foarte mare preţ pe părerea celor din jur. În copilărie au fost pedepsiţi de părinţi pentru refuzurile lor, cel mai adesea prin retragerea “iubirii” şi a dovezilor de iubire. Aşa au învăţat că dacă spun “nu” li se refuză iubirea. 
Ajunşi adulţi, devin foarte sensibili la critică şi laudă şi generalizează ideea că dacă spun “nu” sunt răi şi vor fi respinşi. Aprecierea pe care o primesc din jur este atât de importantă pentru ei, încât devin în stare să-şi sacrifice propriile vise şi idealuri pentru a le fi pe plac altora."

Critica şi autocritica este o problemă de obişnuinţă, de tipare de gândire şi comportamentale. 
Iar aceste tipare sunt în corelaţie cu tipul de caracter, temperament şi personalitate conferite de data naşterii, de moştenirea genetică, şi condiţionarea prin învăţare. 
Dar copiii care sunt încăpăţânaţi de mici, nativ, nu pot fi schimbaţi prin educaţie. 
Un tipar nativ, un program genetic, nu poate fi schimbat prin educaţie, ci doar modelat, într-o mică măsură, totuşi. 
De aceea copilul care "are curajul" de a refuza de mic, cu încăpăţânare, va păstra acest curaj toată viaţa, iar cel ce nu îl are de mic, nu îl va dobândi nici ulterior. 
Timizii nativi rămân timizi până mor.
Celor cărora le este greu să refuze în faţă pe cineva, nu le este la fel de greu să refuze în... spate. 
Şi nu există o corelaţie prea mare între incapacitatea lor de a refuza pe faţă, şi valoarea pe care ei o atribuie părerii celor din jur, dar există o corelaţie mai mare cu teama faţă de reacţia celui refuzat. 
 Un timid poate refuza şi spune nu în mod lejer, când ştie că cel refuzat nu va avea o reacţie negativă. 
Când nu ştie, se va abţine. 
De aceea şi copiii timizi au curajul de a spune nu mamei, de a refuza tot felul de lucruri, deoarece ştiu că mama este permisivă, şi în general nu va reacţiona punitiv, cu o pedeapsă. 
Dar acest tip de comportament nu trebuie încurajat de părinţi, pentru a nu deveni ceva... excesiv, nefiresc.  
Cam toţi copiii au fost au fost pedepsiţi de părinţi pentru refuzurile lor prin retragerea iubirii şi a dovezilor de iubire. 
Unii mai mult, alţii mai puţin. 
Şi asta a fost în acord atât cu tipul de părinţi, cât şi cu tipul de copil. 
Aşa au învăţat că dacă spun “nu” li se refuză iubirea. da, ei învaţă rapid din experienţele proprii, dar au şi o mare capacitate adaptativă. 
Ei au învăţat rapid şi că ulterior refuzului, mama va reveni inevitabil la oferirea iubirii. 
Şi atunci îşi permit să se joace astfel, de-a datul şi luatul iubirii, obţinând astfel ceea ce vor, şi testând totodată limitele părinţilor. Copiii fac multe lucruri din curiozitate.
Faptul că unii adulţi sunt foarte sensibili la critică şi laudă, că generalizează ideea că dacă spun “nu” sunt consideraţi răi şi vor fi respinşi, că aprecierea pe care o primesc din jur este atât de importantă pentru ei, încât devin în stare să-şi sacrifice propriile vise şi idealuri pentru a le fi pe plac altora, nu trebuie generalizat, căci doar oamenii care au o sensibilitate nativă accentuată se comportă aşa, nu toţi oamenii. 
Există, de asemenea, mulţi oameni care îţi vor râde în nas când îi critici sau îi lauzi, căci pentru ei pur şi simplu nu contează ce cred alţii despre ei. 
Puţini oameni devin în stare să-şi sacrifice propriile vise şi idealuri pentru a le fi pe plac altora, ei constituie o minoritate nu o majoritate, şi o fac deoarece aşa este natura lor, aşa sunt ei din naştere, mai sensibili la critici şi laude. 
Dacă au şi ghinionul de a avea părinţi autoritari, critici, introvertiţi, care nu îşi manifestă iubirea în mod deschis, pe faţă, atunci viaţa lor poate deveni un calvar, într-adevăr. 
Dar pe ei nici nu îi vei putea convinge vreodată că pot obţine împlinire şi fericire prin negaţii, refuzuri, respingeri. 
Sensibilitatea lor nativă nu permite astfel de "transformări". La ei nu prind astfel de metode... 
 
5. "O alternativă mai bună este să facem direct ceea ce ne place şi ne aduce împlinire. În felul acesta ştim sigur că cel puţin o persoană – adică noi înşine – va fi cu adevărat fericită.
Tot ce facem are scopul de a ne aduce fericire. 

Ne dorim ca cei din jur să fie fericiţi şi sperăm să ne valideze, tot din dorinţa de a fi noi, la rândul nostru fericiţi.
Acesta este însă un mod destul de fragil şi imprevizibil de a ne urma fericirea, deoarece fericirea nu ţine atât de mult de evenimentele din viaţa noastră, cât de interpretarea pe care le-o dăm – lucru valabil atât pentru fericirea noastră, cât şi pentru cea a altora. 

Şi tocmai pentru că cele mai bune intenţii ale noastre pot fi întotdeauna interpretate greşit, este inutil să încercăm să facem altceva decât să ne urmăm în mod direct propria fericire.
Începând de săptămâna aceasta te invit să refuzi toate lucrurile care nu îţi aduc în mod direct fericire sau împlinire. 

Te invit să spui nu” oricărei activităţi care nu este congruentă cu valorile tale, oricărei sarcini care te îndepărtează de visele tale şi oricărei convingeri care te ţine pe loc.
Numai atunci vei cunoaşte adevărata libertate şi fericire. 

Un “nu” te poate elibera. 
Tu cum alegi să te eliberezi săptămâna aceasta?"

:) A încerca să aplici această metodă de mai sus, îţi va crea o mare... confuzie

Căci cum poţi tu să fii sigur care lucruri îţi vor aduce în mod direct fericire sau împlinire şi care nu ? 
Să citeşti acest articol îţi poate aduce în mod direct fericire sau împlinire ? 
Cu siguranţă te vei bloca astfel, întrebându-te şi analizând mereu ce fericire şi împlinire îţi pot aduce lucrurile de rutină pe care le efectuezi zilnic. 
A mânca, de exemplu...
Vei renunţa la mâncare pe motiv că nu îţi aduce în mod direct fericire şi împlinire ? :)
Vei renunţa la calculator, la internet, la oameni şi tot ceea ce nu te face să te simţi în mod direct fericit şi împlinit ? 
Ai putea face asta ? 
Cu siguranţă nu. 
Nu este o metodă... viabilă, nu-i aşa ? 
Marea majoritate a oamenilor nu şi-au definit niciodată valorile, visele, şi nu îşi cunosc mai deloc propriul sistem de credinţe şi convingeri. 
De aceea, când le ceri să acţioneze în acord cu aceste elemente necunoscute lor, ei se... blochează automat. :)
Întîi ar trebui sprijiniţi şi ajutaţi să se cunoască pe ei înşişi, şi abia după aceea să acţioneze în conformitate cu ceea ce cunosc şi înţeleg că sunt ei de fapt... 

Un "nu" te poate face UNEORI să te simţi eliberat de ceva. 
Este adevărat. 
Dar nu întotdeauna, nu în orice situaţie, nu în orice ocazie.  
Nu orice "nu", spus oricând, în orice caz, te poate elibera de ceva.  
De aceea nu este corect să generalizăm, ci trebuie analizată cazuistica specifică la care se poate aplica în mod eficient acest model de reacţie.

În majoritatea cazurilor, a spune "nu" nu este cea mai bună variantă. 
Cea mai bună variantă este cea care nu blochează, ci lasă fluxul vieţii să curgă nestingherit, fără blocaje, şi fără efecte negative.
Spunem "nu" în general altora. 

Iar când ne spunem nouă înşine, este ca şi cum ne disociem personalitatea în două şi dialogăm interior. 
Este cam tot aia...
Vreau să atrag atenţia asupra faptului că a-l lua pe NU în braţe înseamnă a bloca ceva, a te bloca singur, a bloca comunicarea, a te separa de lume şi a evita viaţa. 

Când spui cuiva "nu", când manifeşti un refuz categoric, o respingere categorică, tu pui o barieră, blochezi ceva...
 
Ce ai zice dacă ţi-aş prezenta o metodă simplă, care nu te forţează cu nimic, în care nu trebuie să refuzi nimic, nu trebuie să renunţi la nimic, nici nu trebuie să forţezi pe alţii cu ceva ? 
O metodă care deblochează mereu, care nu blochează nimic niciodată, care lasă viaţa să curgă în ritmul ei firesc şi natural, şi care îţi permite să te bucuri de ea nestingherit ? 
O metodă care îţi permite să ai mereu o atitudine relaxată, destinsă, care astfel te scapă de boală şi are proprietăţi curative, vindecătoare, prin efectul ei detensionant, relaxant. 
Cum poate avea atâtea proprietăţi benefice ? 
Are deoarece se bazează pe un fenomen natural : nimic nu se câştigă, nimic nu se pierde, totul se transformă
Această metodă se bazează pe transformare continuă, pe menţinerea fluxului deschis, fără a institui blocaje. 
Ştim că boala se manifestă când fluxul vieţii organice nu se manifestă liber, fluent, când apar blocaje
De aceea, această metodă îţi menţine în bune condiţii starea de sănătate. 
Am să îţi prezint mai jos metoda. 
Nu este ceva total necunoscut ţie, cu siguranţă, dar poate fi ceva insuficient explorat până acum de tine, în mod conştient.

Pentru a nu bloca nimic trebuie să fii deschis mereu, din toate punctele de vedere. 

Iar, din punct de vedere al relaţiilor tale interumane, asta înseamnă să nu spui niciodată "nu", să nu blochezi nimic ! 
Cum poţi face asta ?  
Negociind totul, mereu, când simţi că ceva tinde să se blocheze, să stagneze, să se opresască... ! :) 
Negocierea stă la baza unei bune şi eficiente comunicări, fără bariere şi blocaje. 
Prin negociere tu poţi transforma totul, fără a a mai exista ideea blocantă de câştig şi pierdere ! 
Căci asta blochează oamenii, relaţiile, comunicarea : ideea de câştig şi pierdere. 
Chiar şi în privinţa dialogurilor... interioare, purtate cu tine însuţi !
Nu te bloca singur, acceptă să negociezi cu tine însuţi şi cu ceilalţi, pentru a găsi mereu CELE MAI BUNE SOLUŢII, RĂSPUNSURI ŞI VARIANTE, ADAPTATE CONDIŢIILOR SPECIFICE, ÎN FIECARE SITUAŢIE. 

Cu cât mai des şi mai categoric vei spune NU, cu atât te vei bloca mai des, mai mult, mai tare... 
Ce faci când mama ta îţi spune nu ?
Ce face mama ta când îi spui nu ?
Ce faci când copilul tău îţi spune nu ? 

Ce face el când tu îi spui nu ? 
Meditează la situaţia în care cel ce spune "nu" categoric, nu cedează nimic, deloc, nu negociază. 
Relaţia se blochează, comunicarea se blochează. 
Fluxul se întrerupe...
Apoi meditează la situaţia în care cei doi acceptă negocierea, şi fiecare lasă ceva de la el, căutând să se ÎNŢELEAGĂ, să COLABOREZE în vederea unui compromis, a unei relaţii win-win (cîştig-câştig), din care ambii au ceva de câştigat. 
Relaţia continuă, comunicarea continuă, ei rămân în flux...
Meditează la ideea de compromis, şi întreabă-te dacă ai putea trăi fără să faci nici un compromis, niciodată. 

Apoi meditează dacă ai putea trăi în condiţiile în care nimeni dintre cei ce te înconjoară nu ar face niciodată nici un compromis...
Apoi meditează la legătura dintre compromis şi negociere...


Teoria ca... teoria... :)
Fă acum un exerciţiu practic : când cineva îţi va spune "nu" în faţă, sau te va respinge / bloca în alt fel, aplică imediat tactica negocierii. 

Tactici şi tehnici sunt diverse, şi ar trebui personalizate conform personalităţii subiectului în cauză, de exemplu : 
Întreabă-l imediat în ce condiţii ar spune da / ar aceepta / nu te-ar refuza / respinge ? 
Nu oferi alternativa de a te refuza din nou, nu întreba dacă vrea, ci expune direct alternativa ta în care trebuie să aleagă o soluţie de compromis, de negociat.
Ex : 
- Vrei să mergem la film ?
- Nu !
- În ce condiţii ai veni la film, ce ai dori (să fac, să obţii, etc.) ca să vii la film ? 
Dacă nu ştie, sau nu vrea nicicum, expune direct soluţii care au legătură cu slăbiciunile persioanei în cauză, de exemplu :
- Dacă vii, mergem după aceea la o prăjitură / la o bere, sau ce ştii că-i place... :) 
Începeţi să discutaţi acele condiţii
Ţine minte bine : poţi negocia tot ceea ce îţi va cere în schimb, şi este bine să o faci, căci acest JOC al negocierii poate fi ceva plăcut şi atractiv în sine ! :) 
Poţi fi refuzat şi doar din cauza faptului că acea persoană vrea să obţină din start ceva de la tine, ÎN SCHIMBUL ACCEPTULUI EI ! ;) 
Cei ce au sau avut copii mici, ştiu că dacă le PROMIŢI ceva ÎN SCHIMB, când sunt îndărătnici şi REFUZĂ să facă / să accepte ceva, îi poţi manipula astfel destul de uşor, şi să obţii tot ce vrei de la ei, dacă eşti dispus să negociezi cu ei, să faci compromisuri. :) 
Şi, crede-mă, cu adulţii merge exact la fel, exact în acelaşi mod, doar ceea ce trebuie să oferi la scimb diferă, de la caz la caz...
Deci, poţi privi negocierea şi ca... persuasiune, ca manipulare comportamentală, în scop... adaptativ, pozitiv, să zicem... :) 
Deci, nu uita nici asta : şi tu, când vei fi tentat să arunci un NU în faţa cuiva, gândeşte-te în ce condiţii ai spune da, şi începe negocierea :
 "-Da, dar în anumite condiţii", "- Da, dar cu condiţia ca..." Etc. :)
Jocul negocierii poate fi ceva foarte plăcut, dacă îl efectuezi conştient, din... plăcere. :) 
Plăcerea de a obţine ceea ce vrei... ;) 

Ce minunată ar viaţa de cuplu dacă nici unul dintre parteneri nu ar spune celuilalt "nu", niciodată... 

Ce minunat ar fi dacă cei doi ar găsi mereu, împreună, calea eficientă de a negocia totul de comun acord, spre binele amândoura, spre binele general, comun... 
Ce minunat ar fi dacă toţi copiii ar fi învăţaţi să negocieze totul de mici, găsind astfel mereu calea de a fi toţi împăcaţi, satisfăcuţi, împliniţi, învăţând să facă mici "daruri" altora, mici compromisuri. 
Ce minunat ar fi dacă războaiele ar înceta şi orice probleme internaţionale ar fi rezolvate la masa negocierilor, fără ca nimeni să spună un NU hotărât şi irevocabil altuia...

Negociază cu tine însuţi, şi vei negocia cu lumea, cu Universul... 
Negocierea te păstrează în relaţie, în comunicare, în conexiune, în flux... 

Fragment de conversaţie purtată pe marginea acestui articol :
"Mda... la mine se cam există toată gama, de la malefic la divin, deoarece nu mă dau un sfânt şi nici nu-mi doresc să devin unul, căci mi-aş bloca posibilităţile de unul singur şi orizonturile cunoaşterii şi înţelegerii lumii şi vieţii... :)
  Adevărul, realitatea, cuprind toată gama, şi eu vreau să cunosc... adevărul, realitatea... ;)
  Deci trebuie să experimentez de toate pentru toţi, şi nu mă dau pe de lături... 
 A experimenta starea de fericire, nu poate fi destul, deajuns, dacă nu experimentezi şi nefericirea, în ce are ea mai... întunecat, mai sumbru, mai neplăcut... 
 Bucuria ca bucuria, da... tristeţea şi deprimarea ne... omoară... :)
 Cine nu le cunoaşte, pe toate, cum ar putea da în mod competent sfaturi, îndrumări, lecţii de viaţă altora ?..."
Kato 

A fi fericit nu are nici o valoare reală universală, dacă fericirea ta este una... ego istă... 
  • Genoveva Tomescu Ce-i aia bre, valoare reală universală ? Zi-le și tu ca tot omu, mai simplu, fără farafastâcuri... :)

  • Kato Adică o valoare impersonală, nesubiectivă, valabilă în tot Universul, pentru toate fiinţele, nu doar pentru mine sau tine sau cine ştie cine... :)

  • Genoveva Tomescu Păi dacă e impersonală nici nu poate fi obținută de persoană căci e impersonală, nu ?

  • Kato Da, da, omul nu poate obţine acea valoare, ci doar o poate.... manifesta... ;)
  •  O stare de fericire universală nu o poţi obţine, deţine, ci doar o poţi accesa, te poţi cupla la ea, o poţi lăsa a se manifesta prin tine, ceva de genu ăsta... neutru... :)
Citeam acum în profilul cuiva : 
"Dacă vreţi să trăiţi o viaţă fericită, legaţi-o de un ţel, nu de oameni sau lucruri." Albert Einstein
M-aş mira-m-aş să fi afirmat Einstein asta afirmaţie... 
De ce ? 
Să analizăm : dacă îţi legi viaţa de un ţel, atunci acel ţel nu poate fi legat de... oameni sau lucruri, nu-i aşa ?
Căci aşa a spus Einstein : să nu-ţi legi viaţa de oameni sau lucruri.
Deci formulează-ţi tu acum un ţel care să nu fie legat NICICUM, DELOC, de... oameni sau lucruri. 
Poţi ?
Care crezi că ar putea fi acel ţel ? :) 
 
"You may say I'm a dreamer, 

But I'm not the only one 
I hope some day you ll join us 
And the world will be as one ! ..."




CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato : http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html



 
Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : Subscribe to Love Blog 4 All by Email
Apasă simultan pe tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).
Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen la "Căutare" în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
De asemenea, consultă marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) : http://youtube.com/user/katonanico
Te poţi Abona şi la siteul meu SPIRIT, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici : Subscribe to Spirit by Email
Te invit cu bucurie să vizitezi şi noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial" - http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/

Mihaly Csikszentmihalyi despre flux

Mihaly Csikszentmihalyi întreabă "Ce face ca o viaţă să merite să fie trăită?" Observând că banii nu ne pot face fericiţi, el se uită la cei care găsesc plăceri şi satisfacţie durabilă în activităţi care îi aduc într-o stare de flux.

Echilibrul şi Transformarea - Yoga (Uniunea)

A fi echilibrat, cu mintea unită, nemişcată, presupune să fii la fel, atât în bucurie cât şi în suferinţă, în bine şi rău. Asta înseamnă "să fii unit", să fii în Yoga. Yoga înseamnă uniune, unire, cu Totul, Universul şi Divinitatea. Doar când dobândeşti Echilibrul, realizezi practic Unirea, cu Mintea Cosmică. Doar în Echilibru poţi fuziona.

DESPRE IERTARE, SĂNĂTATE ŞI BOALĂ Răspunsuri la întrebări, oferite de Kato

Fragmente din răspunsuri personale la întrebările altora : -Totul se plăteşte. Legea compensaţiei acţionează, implacabil. -Dacă totul se plăteşte, iertarea nu mai are nicio valoare ? -Iertarea are întotdeauna o valoare, în orice situaţie de viaţă. Legea Naturală a Compensaţiei nu exclude valoarea iertării. Efectele iertării se supun şi ele Legii Compensării, căci există o "plată compensatorie" pentru manifestarea iertării, inevitabilă, datorită acţiunii legilor naturale ale creaţiei.



Trimiteți un comentariu
(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-60726497-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');