Amazon USA

Get Response Email Marketing

Kato Live ora 22

Calendar Evenimente Spirituale România de Kato

3D Heading Maker

Totalul afișărilor de pagină

Translate

TRANSLATE with Bing

marți, aprilie 07, 2015

Psihologul Dan Gilbert - cercetări şi date despre fericire şi așteptările eronate

Psihologul Dan Gilbert despre fericire şi așteptările eronate
Conferinţă TED
 
Filmed July 2005 at TEDGlobal 2005

Psihologul Dan Gilbert prezintă cercetări și date despre explorările sale despre fericire - împărtășind câteva teste și experimente uimitoare pe care oricine le poate încerca. Urmăriți până la sfârșit pentru o sesiune spumoasă de întrebări și răspunsuri cu câteva figuri TED familiare. 




Transcrierea Conferinţei :
0:11 Cu toţii luăm decizii în fiecare zi; dorim să ştim care este decizia potrivită -- în domenii pornind de la cel financiar la gastronomic, de la profesional la romantic. Şi cu siguranţă, dacă cineva ar putea să ne spună cum să facem exact ce trebuie în fiecare moment, aceasta ar fi un cadou excepţional.

0:29 Se pare, de fapt, că lumea a primit acest cadou în 1738 de la un matematician olandez pe nume Daniel Bernoulli. Şi astăzi doresc să vă vorbesc despre acest dar, şi doresc, de asemenea, să vă explic de ce nu a schimbat absolut nimic.

0:46 Acum, iată cadoul lui Bernoulli. Aceasta este un citat direct. Şi dacă vi se pare greceşte, ei bine, chiar este greceşte. Dar traducerea simplă în engleză -- mult mai puţin precisă, surprinde esenţa a ceea ce Bernoulli avea de spus -- şi anume: Valoarea aşteptată a oricăreia dintre acţiunile noastre -- calităţile pe care noi putem conta să le obţinem -- este rezultatul a două lucruri simple: 

-şansele ca această acţiune ne va permită să câştigăm ceva, şi 
- valoarea acelui câştig pentru noi.

1:18 Într-un fel, ceea ce Bernoulli a spus este că, dacă noi putem estima şi multiplica aceste două lucruri, vom şti întotdeauna cu precizie cum ar trebui să ne comportăm.

1:26 Acum, această simplă ecuaţie, chiar şi pentru aceia dintre voi cărora nu le plac ecuaţiile, este ceva cu ce sunteţi obişnuiţi. Iată un exemplu: dacă v-aş spune: haideţi să jucăm jocul "Cap sau Pajură" cu moneda, şi voi arunca o monedă, şi dacă aceasta cade Cap, vă voi plăti 10 dolari, dar trebuie să plătiţi patru dolari pentru privilegiul de a fi jucat cu mine, cei mai mulţi dintre voi ar spune, sigur, voi accepta acest pariu, deoarece ştiţi că şansele de a câştiga sunt 50%, câştigul dacă voi câştigaţi este 10 dolari, care se multiplică cu cinci, şi aceasta este mai mult decât vă taxez eu ca să jucaţi. Deci, răspunsul este, da. Aceasta este ceea ce statisticienii numesc practic un pariu al naibii de bun.


2:03 Acum ideea este simplă când o aplicăm la aruncatul monedelor în sus, dar în realitate nu este aşa de simplu în viaţa de zi cu zi. Oamenii sunt groaznici la estimarea ambelor aspecte, şi despre asta vreau să vă vorbesc astăzi.

2:16 Există două tipuri de erori pe care oamenii le fac când încearcă să decidă ce e bine să facă, iar acestea sunt: erori în estimarea şanselor de reuşită, şi erori în estimarea valorii succesului propriu. Acum, să vă vorbesc mai întâi despre prima eroare. Calcularea şansele ar părea un lucru destul de uşor: Există şase feţe la un zar, două feţe la o monedă, 52 de cărţi de joc într-un pachet. Ştiţi cu toţii care sunt şansele să tragem asul de pică sau ca moneda să cadă pe partea cu capul. Dar se pare că aceasta nu este o idee foarte uşor de pus în practică în viaţa de zi cu zi. De aceea americanii cheltuiesc mai mult -- ar trebui să spun, pierd mai mult -- pariind, decât toate celelalte forme de distracţie combinate. Motivul este că nu aşa îşi calculează oamenii şansele.

3:02 Modul în care oamenii calculează şansele necesită ca mai întâi să vorbim un pic despre porci. Acum, întrebarea pe care v-o voi adresa este dacă credeţi că sunt mai mulţi câini sau porci în lesă pe care îi vedem într-o zi oarecare în Oxford. Şi desigur, cu toţii ştiţi că răspunsul este câini. Şi modul prin care ştiţi că răspunsul este câini este că aţi revizuit rapid în memorie momentele când aţi văzut câini şi porci în lesă. A fost foarte uşor să vă amintiţi că aţi văzut câini, şi nu foarte uşor să vă aminitiţi porci. Şi fiecare dintre voi a presupus că, dacă v-aţi amintit mai repede de câinii în lesă, atunci câinii în lesă sunt mai probabili. Aceasta nu este o regulă empirică greşită, exceptând situaţiile când este.

3:40 Aşadar, de exemplu, iată un joc de cuvinte. Există mai multe cuvinte de patru litere în limba engleză cu R în poziţia a treia sau R pe prima poziţie? Ei bine, căutaţi repede în memorie, faceţi o scanare rapidă, şi este îngrozitor de uşor să vă spuneţi Ring, Rang, Rung (Sun, Sunat, Sunat), şi foarte greu să vă spuneţi pereche, parc: de ele ne amintim mai greu. Dar, de fapt, există mult mai multe cuvinte în limba engleză cu R în a treia poziţie decât pe prima poziţie. Motivul pentru care cuvintele cu R în a treia poziţie vă vin mai greu în minte nu este fiindcă sunt improbabile, rare sau ocazionale. Este datorită faptului că mintea îşi aminteşte cuvintele după prima lor literă. Scoateţi un sunet, S -- şi cuvântul apare. Este la fel ca dicţionarul: este greu să cauţi cuvinte după a treia literă. Deci, acesta este un exemplu de cum această idee conform căreia rapiditatea cu care lucrurile ne vin în minte ne poate da un sentimentul probabilităţii lor --

4:30 cum această idee ar putea să ne ducă la erori. Totuşi, nu este vorba doar de jocuri de cuvinte. De exemplu, când li se cere americanilor să estimeze posibilitatea de a muri într-o serie de moduri neobişnuite -- aceastea reprezintă estimări ale numărului de morţi pe an la 200 de milioane de locuitori ai Statelor unite. Iar aceştia sunt oameni obişnuiţi precum voi cărora li se cere să ghicească câţi oameni mor din cauza tornadelor, artificiilor, astmului, de înec, etc. Comparaţi cu cifrele reale.

4:54 Acum, vedeţi aici un model interesant: în primul rând, două lucruri sunt mult supraestimate, şi anume tornadele şi focurile de artificii; două lucruri sunt mult subestimate: moartea prin înec sau din cauza astmului. De ce? Când aţi luat ultima dată un ziar, iar titlul să fie, ”Băiat ucis de astm”? Nu e intersant pentru că este banal. Ne este foarte uşor tuturor să ne amintim de ştiri sau jurnale unde am văzut tornade care devastează oraşe, sau un biet amărât căruia i-au explodat în mână artificiile de 4 iulie. Înecurile şi astmul nu au asemenea audienţă. Nu ne vin aşa uşor în minte, şi, drept urmare, le subestimăm.


5:36 Într-adevăr, acesta este un fel de jocul Strada Sesame despre ”Ce nu se potriveşte?” Şi suntem îndreptăţiţi să spunem că piscina nu se potriveşte, deoarece piscina este singurul lucru din această imagine cu adevărat periculos. Este modul în care cei mai mulţi dintre voi e probabil sa moara dintre celelelalte trei pe care le vedeti în imagine.

5:55 Loteria este un exemplu excelent, bineînţeles -- o speţă, despre abilitatea oamenilor de a calcula probabilităţile. Iar economiştii -- iertaţi-mă, cei care jucaţi la loterie -- dar economiştii, cel puţin între ei, denumesc loteria o taxă pe prostie, pentru că şansele de câştig prin investirea banilor într-un bilet de loterie sunt aproximativ echivalente cu a arunca banii la WC -- lucru care, apropo, nu necesită deplasarea până la agenţie pentru a cumpăra biletul.

6:23 De ce ar juca cineva la loterie? Ei bine, există multe motive, iar unul este cu siguranţă ca vedem o mulţime de câştigători. Corect? Când acest cuplu câştigă la loterie, sau când apare Ed McMahon la uşă cu acest cec gigantic -- cum naiba încasezi un asemenea cec, nu ştiu. Vedem aşa ceva la televizor; citim despre aşa ceva în ziar. Când aţi văzut ultima dată interviuri ample cu toţi cei care au pierdut? Într-adevăr, dacă le-am cere televiziunilor să difuzeze un interviu de 30 de secunde cu fiecare păgubaş de fiecare dată când intervievează un câştigător, cei 100 de milioane de păgubaşi ai ultimei loterii ar necesita nouă ani şi jumătate de atenţie doar pentru a-i auzi spunând, ”Eu? Am pierdut.” ”Eu? Am pierdut.” Dacă vă uitaţi nouă ani şi jumătate la televizor -- făra somn, fără pauză -- şi vedeți pierdere după pierdere după pierdere, şi la sfârşit sunt cele 30 de secunde de ”iar eu am câştigat”, probabilitatea să mai jucaţi la loterie este foarte mică.

7:17 Pot să vă şi demonstrez următoarele: iată o mică loterie. Sunt 10 bilete la această loterie. Nouă dintre ele au fost vândute acestor indivizi. Costă un dolar să cumperi un bilet şi, dacă câştigi, primeşti 20 de dolari. Este un pariu bun? Ei bine, Bernoulli ne spune că: valoare estimată a acestei loterii este de doi dolari; aceasta este o loterie în care ar trebui să-ţi investești banii. Şi majoritatea oamenilor ar spune, ”OK, joc”.

7:39 Acuma, o variantă uşor modificată a acestei loterii: imaginaţi-vă că toate cele nouă bilete aparţin unui tip gras cu numele Leroy. Leroy are nouă bilete; a mai rămas unul. Îl vreţi? Majoritatea oamenilor nu ar juca la acestă loterie. Acuma, puteţi vedea că şansele de a câştiga la această loterie nu s-au schimbat, dar acum este extraordinar de uşor să ne imaginăm cine va câștiga. Este uşor să vi-l imaginaţi pe Leroy luând cecul, nu? Nu vă puteți spune, ”Am aceleași șanse să câştig ca oricine altcineva”, pentru că nu aveţi aceleaşi şanse să câştigaţi ca Leroy. Faptul că toate acele bilete aparţin unui singur tip vă schimbă decizia de a juca, deşi nu vă schimbă cu nimic şansele.

8:13 Estimarea şanselor, oricât de dificil ar părea, este floare la ureche comparativ cu estimarea valorii: să încerci să spui cât valorează ceva, cât de mult ne vom bucura de acel ceva, cât de multă plăcere ne va oferi. Vreau să vă vorbesc acum despre erorile valorizării. Cât valorează un Big Mac? Valorează 25 de dolari? Majoritatea intuiţi că nu -- nu aţi plăti atât pentru el.

8:37 Dar, de fapt, pentru a decide că un Big Mac valorează 25 de dolari necesită să vă puneți o singură întrebare, şi anume: Ce altceva pot face cu 25 de dolari? Dacă aţi fost vreodată într-unul din zborurile acelea lungi spre Australia şi v-aţi dat seama că nu vi se va servi nici o masă, dar cineva din rândul din faţă tocmai a deschis o pungă McDonald's, iar mirosul M-ului auriu adie peste locul dvs, vă gândiţi: nu pot face nimic altceva cu cei 25 de dolari timp de 16 ore. Nici măcar nu le pot da foc -- mi-au luat bricheta! Dintr-o dată, 25 de dolari pentru un Big Mac pot fi o afacere bună.


9:10 Pe de altă parte, dacă aţi vizita o ţară subdezvoltată, şi cu 25 de dolari primiți o masă îmbelşugată, atunci pare un preţ exorbitant pentru un Big Mac. De ce eraţi atât de siguri că răspunsul la întrebare este nu, înainte de a vă spune ceva despre context? Pentru că majoritatea aţi comparat preţul acestui Big Mac cu preţul pe care îl plătiţi de obicei. Decât să vă întrebaţi, ”Ce altceva pot face cu banii mei”, comparând această investiţie cu alte investiţii posibile, aţi comparat cu trecutul. Iar aceasta este o eroare sistematică pe care lumea o face. Ceea ce ştiaţi este că în trecut aţi plătit trei dolari; 25 este strigător la cer.

9:43 Aceasta este o eroare, şi vă pot demonstra arătându-vă la ce iraţionalităţi poate duce. De exemplu, aceasta este, bineînţeles, unul dintre cele mai delicioase trucuri din marketing, să spui că ceva a fost mai scump, şi subit pare o afacere mai bună. Când oamenii sunt întrebaţi despre două locuri de muncă diferite: unul unde se câştigă 60 de mii, 50 de mii, apoi 40 de mii, un loc de munce unde care se face o scădere a salariului în fiecare an, şi unul unde se primește o mărire, oamenilor le place mai mult al doilea job decât primul, în ciuda faptului că li se spune că ar câştiga mult mai puțin. De ce? Pentru că au impresia că un salariu descrescător este mai rău decât un salariu crescător, chiar dacă valoarea totală a veniturilor este mai mare în perioada de descreştere. Iată un alt exemplu drăguţ.

10:26 Iată un pachet de vacanţă în Hawaii de 2.000 de dolari; acum îl avem la 1.600. Presupunând că vroiaţi să mergeţi în Hawaii, aţi cumpăra acest pachet? Majoritatea ar spune că da. Iată o poveste uşor modificată: pachetul de 2.000 de dolari pentru o vacanță în Hawaii este acum redus la 700 de dolari, şi decideţi să amânaţi decizia pentru o săptămână. Până când ajungeţi la agenţie, cele mai bune oferte s-au dus -- pachetul costă acum 1.500. L-aţi mai cumpăra? Majoritatea ar spune că nu. De ce? Pentru că a costat 700, şi sub nici o formă nu aş plăti 1.500 pentru ceva ce a costat 700 săptămâna trecută.

10:58 Această tendinţă de a compara cu trecutul îi determină pe oameni să refuze ofertele mai bune. Cu alte cuvinte, o ofertă bună care a fost grozavă nu e nici pe departe la fel de bună ca o ofertă proastă care a fost groaznică.

11:11 Iată un alt exemplu despre cum compararea cu trecutul ne poate ameţi deciziile. Imaginaţi-vă că mergeţi la teatru. Sunteţi pe drum spre teatru. În portofel aveţi un bilet pentru care aţi plătit 20 de dolari. Aveţi, de asemenea, o bancnotă de 20 de dolari. Când ajungeţi la teatru, vă daţi seama că pe drum aţi pierdut biletul. Aţi cheltui restul de bani ca să-l înlocuiţi? Majoritatea răspund că nu. Să schimbăm ceva din scenariu. Sunteţi pe drum spre teatru, iar în portofel aveţi două bancnote de 20 de dolari. Când ajungeţi vă daţi seama că aţi pierdut una dintre ele. Cheltuiţi restul de 20 de dolari pentru un bilet? Ei bine, bineînţeles: m-am dus la teatru să vad piesa. Ce legătură are pierderea a 20 de dolari pe drum cu teatrul?

11:51 Acum, în caz că nu v-aţi prins, iată o schemă a ce s-a întâmplat, ok? (Râsete) Pe drum, aţi pierdut ceva. În ambele cazuri, era o bucată de hârtie. Într-un caz, avea un președinte al SUA pe ea; în celălalt nu avea. Care naiba este diferenţa? Diferenţa este că atunci când aţi pierdut biletul v-aţi spus, nu voi plăti de două ori pentru acelaşi lucru. Comparaţi preţul piesei acum -- 40 de dolari -- cu preţul pe care îl avea -- 20 de dolari -- şi vă spuneţi că este o afacere proastă. Compararea cu trecutul cauzează multe dintre problemele pe care economiştii comportamentali și psihologii le identifică în încercarea oamenilor de a atribui valoare. Dar chiar si atunci când comparăm cu ce este posibil, în loc de ce a fost în trecut, tot mai facem anumite greșeli. Şi vă voi arăta una sau două dintre ele.

12:38 Unul dintre lucrurile pe care le știm despre comparare: atunci când comparăm ceva cu altceva îşi schimbă valoarea. Astfel în 1992, acest tip, George Bush, pentru cei care erau în partea liberală a spectrului politic, nu părea un tip grozav. Dintr-o dată, aproape că tânjeam să revină. (Râsete) Comparaţia schimbă modul în care îl evaluăm.

13:03 Acum, vânzătorii ştiau asta cu mult înaintea altora, bineînţeles, şi au folosit această înţelepciune pentru a vă ajuta -- pentru a vă uşura de greutatea exagerată a banilor. Şi astfel un vânzător, dacă aţi intra într-un magazin de vinuri şi ar trebui să cumpăraţi o sticlă de vin, şi le vedeți aici la preţul de 8, 27 și 33 de dolari, ce aţi face? Majoritatea nu îl vor pe cel mai scump, nu îl vor pe cel mai ieftin. Astfel, optează pentru cel din mijloc. Dacă aţi fi un vânzător deştept, aţi pune pe raft un articol foarte scump pe care nimeni nu-l va cumpăra vreodată, pentru că dintr-o dată un vin de 33 de dolari nu mai pare atât de scump prin comparaţie.

13:36 Astfel vă spun ceva ce ştiaţi deja: şi anume, comparaţia schimbă valoarea lucrurilor. Iată de ce asta este o problemă: problema este că atunci când ajungi acasă cu o sticlă de 33 de dolari, nu va mai conta lângă ce stătea pe raft. Comparaţiile pe care le facem când estimăm valoarea, când încercăm să estimăm cât ne va plăcea un lucru, nu sunt aceleași comparaţii ca atunci când consumăm lucrurile. Această problemă a transferului poate da peste cap încercările noastre de a lua decizii raţionale.

14:11 Daţi-mi voie să va dau un exemplu. Trebuie să vă arăt ceva din laboratorul meu, aşa că lăsaţi-mă să furişez ceva. Aceştia sunt persoanele dintr-un experiment pentru a fi întrebaţi cea mai simplă dintre întrebări: Cât de mult vă va plăcea să mâncaţi nişte chips-uri de acum într-un minut? Stau într-o cameră cu nişte chips-uri în fața lor. Pentru câțiva dintre indivizi, care stăteau într-un colţ îndepărtat al încăperii, există o cutie de ciocolată Godiva, iar pentru ceilalţi o cutie de Spam. De fapt, aceste obiecte din cameră schimbă cât de mult cred indivizii că vor savura chips-urile de cartofi. Şi anume, cei care se uită la Spam cred că chips-urile vor fi chiar gustoase; cei care se uită la ciocolata Godiva cred că nu vor fi chiar aşa gustoase. Ce se va întâmpla când vor mânca chips-urile? Ei bine, nu este nevoie de un psiholog ca să vă spună că atunci când aveţi gura plină de snack-uri unsuroase, crocante, delicioase ce se află în celălalt colţ al camerei nu face nici cea mai mică diferență pentru experienţa gustativă. Cu toate acestea, presupunerile lor sunt influenţate de o comparație care nu merge mai departe şi nu le schimbă experienţa.


15:13 Cu toţii aţi experimentat acest lucru, chiar dacă nu aţi venit niciodată la laboratorul nostru să mâncați chips-uri, deci iată o întrebare: Vreți să cumpărați un sistem stereo de maşină. Vânzătorul din apropierea locuinţei dvs vinde acest aparat cu 200 de dolari, dar dacă mergeţi la capătul celălalt al oraşului, îl luaţi cu 100 de dolari. Aţi merge dacă aţi avea o reducere de 50%, economisind 100 de dolari? Majoritatea spun că ar face-o. Nu îşi pot imagina să cumpere la preţ dublu când, pentru un drum la capătul celălalt al oraşului, îl pot lua la jumătate.

15:39 Acum, să ne imaginăm în schimb că vroiaţi să cumpăraţi o mașină care are un sistem stereo iar vânzătorul din apropiere o dă la 31.000. Dar dacă mergeţi la capătul celălalt al oraşului, aţi putea-o lua cu 30.900. Aţi merge ca s-o luaţi? În acest moment, o reducere de 0.003 -- cei 100 de dolari. Majoritatea spun nu, să merg la capătul oraşului ca să economisesc 100 de dolari la cumpărarea unei maşini?

15:59 Aceste tipuri de gândire îi înnebunesc pe economişti, şi aşa şi trebuie. Pentru că aceşti 100 de dolari pe care îi economiseşti -- alo! -- nu ştiu de unde au provenit. Nu ştiu pe ce i-aţi economisit. Când faceţi cumpărăturile cu ei, nu spun, suntem banii economisiți la un sistem stereo de maşină, sau, suntem proştii de bani economisiţi pentru o maşină. Sunt bani. Şi dacă un drum la capătul celălalt al orașului merită 100 de dolari, merită 100 de dolari indiferent pe ce i-ai economisit. Oamenii nu gândesc aşa. De aceea nu îşi dau seama dacă administratorul fondului mutual îşi ia 0.1% sau 0.15% din investiţia lor, dar decupează cupoane pentru a economisi un dolar pentru pasta de dinţi.

16:36 Acum, după cum vedeţi, aceasta este problema cu schimbarea termenului de comparaţie, pentru că ceea ce faceţi este să comparaţi cei 100 de dolari cu obiectul cumpărat, dar când cheltuiţi aceşti bani nu veţi face comparaţia. Cu toţii aţi avut această experienţă.

16:50 Dacă sunteţi american, de exemplu, probabil aţi călătorit în Franţa. La un moment dat aţi cunoscut un cuplu din oraşul natal, şi v-ați gândit, ”Dumnezeule, aceşti oameni sunt atât de calzi. Sunt atât de drăguţi cu mine. Vreau să spun, comparativ cu toţi cei care mă urăsc când încerc să le vorbesc limba şi mă urăsc şi mai mult când nu o fac, aceşti oameni sunt pur şi simplu minunați.” Astfel faceţi turul Franței cu ei, iar când ajungeţi acasă şi îi invitaţi la cină, ce descoperiţi? Comparativ cu prietenii obişnuiţi, sunt plictisitori şi obtuzi, nu? Pentru că în acest context, comparaţia este foarte, foarte diferită. De fapt, realizaţi că îi antipatizaţi suficient pentru a-i lua drept cetăţeni francezi.

17:27 Aceeași problemă e şi când cumpăraţi un sistem stereo. Mergeţi la magazin, vedeţi două seturi de boxe -- unele mari, monolitice şi altele mici, netede, vă jucați cu ele, şi vă ziceți, da, simt diferenţa: cele mari sună un pic mai bine. Astfel le cumpăraţi, le duceți acasă, şi stricaţi în totalitate decorul casei. Iar problema este că, bineînţeles, comparaţia pe care aţi făcut-o la magazin este una pe care nu o veţi mai face vreodată. Care sunt şansele ca peste câțiva ani veți deschide combina şi veți spune, ”Sună mult mai bine decât alea mici”, pe care nici nu vi le mai amintiţi cum sunau.

17:59 Problema schimbării termenului de comparaţie este şi mai dificilă când aceste alegeri sunt răspândite în timp. Oamenii au dificultăţi în a lua decizii privind lucruri care se întâmplă la diferite momente în timp. Iar ce au descoperit psihologii și economiştii comportamentali este că în mare oamenii folosesc două reguli simple. Daţi-mi voie să vă dau o problemă simplă, o a doua şi mai simplă iar apoi o a treia, grea.

18:21 Iată prima problemă simplă: Puteţi primi acum 60 de dolari sau 50 de dolari. Ce preferaţi? Asta este ceea ce numim un test de inteligenţă cu o singură alegere, ok? Cu toţii, sper, preferăm mai mulţi bani, iar motivul este credinţa că mai mult este mai bine decât mai puţin.

18:36 Iată a doua problemă: Puteţi primi 60 de dolari azi sau 60 de dolari într-o lună. Ce preferaţi? Din nou, este o decizie uşoară, pentru că toţi ştim că acum este mai bine decât mai târziu. Ceea ce îngreunează luarea deciziilor este conflictul dintre aceste două reguli. De exemplu, când ţi se oferă 50 de dolari acum sau 60 de dolari peste o lună. Asta clasifică o mulțime de situaţii din viaţă când veţi câştiga aşteptând, dar trebuie să aveţi răbdare. Ce ştim? Ce fac oamenii în astfel de situaţii? Ei bine, în general oamenii sunt incredibil de nerăbdători. Adică, au nevoie de dobânzi de ordinul a sute sau mii de procente pentru a întârzia câştigul şi să aştepte până luna viitoare pentru 10 dolari în plus. Poate asta nu e atât de neobişnuit, dar ceea ce e remarcabil este cât de uşor poate fi înlăturată această nerăbdare prin simpla schimbare a momentului livrării acestor unităţi monetare. Imaginaţi-vă că puteţi avea 50 de dolari într-un an -- adică în 12 luni -- sau 60 de dolari în 13 luni. Ce aflăm? Oamenii sunt mai dispuşi să aştepte: dacă tot aşteaptă 12, de ce să nu aştepte 13.

19:41 Ce determină această inconsistenţă? Comparaţia. Supărătoarea comparaţie. Să vă arăt.

19:48 Acesta este un grafic care arată rezultatele pe care am sugerat că le veţi realiza dacă v-aş da timp de răspuns, ceea ce înseamnă, că oamenii găsesc că valoarea subiectivă de 50 este mai mare decât valoarea subiectivă de 60 dacă li se vor da acum sau într-o lună, respectiv -- o întârziere de 30 de zile -- dar exercită un comportament contrar când se împinge decizia în anul ce urmează. Acuma, de ce se obţine acest model în rezultate?

20:13 Aceşti tipi ne pot spune. Ce vedeţi aici sunt doi tineri, unul mai mare decât celălalt: un pompier şi un vilonist. Se vor retrage către un punct îndepartat ce dispare la orizont şi vreau să remarcați două lucruri. În niciun moment pompierul nu va părea mai înalt decât violonistul. În niciun punct. Totuşi, diferența dintre ei pare că se reduce. Întâi este de 4 centimetri, apoi trei centimetri, apoi 2, apoi dispar dincolo de capătul pământului.

20:41 Iată rezultatele pentru ce tocmai v-am arătat. Aici este înălţimea subiectivă -- înălțimea celor doi pe care vi i-am arătat în diferite puncte. Și vreau să vedeți că două lucruri sunt adevărate. Unu, cu cât sunt mai departe, cu atât par mai mici și doi, pompierul este tot timpul mai mare decât violonistul. Dar priviți ce se întâmplă când unul dintre ei dispare. Corect. La o distanță foarte mică, violonistul pare mai înalt decât pompierul, dar la distanță mare proporţia normală și adevărată dintre ei se păstrează. După cum a spus Plato, ce este spațiul pentru dimensiune, timpul este pentru valoare. Acestea sunt rezultatele pentru problema grea pe care v-am dat-o: 60 acum sau 50 într-o lună? Iar acestea sunt valori subiective, și ceea ce puteți vedea este că cele două reguli se păstrează.

21:25 Oamenii întotdeauna consideră că mai mult este mai bine decât mai puțin: 60 întotdeauna este mai bine decât 50; și întotdeauna consideră că acum este mai bine decât mai târziu: barele de pe partea aceasta sunt mai înalte decât barele de pe partea aceasta. Priviți ce se întâmplă când renunțăm la amândouă. Dintr-o dată avem o inconsistență dinamică ce ne confuzează. Avem tendința oamenilor de a alege 50 de dolari acum în loc de peste o lună, dar nu și dacă decizia este departe în viitor. Observați ceva interesant ce implică acest lucru -- și anume că atunci când oamenii se gândesc la viitor, se răzgândesc. Adică, cu cât se apropie sfârşitul celor 12 luni veți spune: la ce mă gândeam, să aștept încă o lună pentru 60 de dolari? Accept cei 50 de dolari acum.

22:04 Ei bine, întrebarea cu care aș vrea să închei este: Dacă suntem așa de proști, cum de am ajuns pe lună? Pentru că aș putea continua încă două ore cu dovezi despre incapacitatea oamenilor de a estima șansele și incapacitatea de a estima valoarea.

22:19 Cred că răspunsul la întrebare l-aţi auzit cu toţii în unele discursuri, și îndrăznesc să spun că îl veți mai auzi: și anume, creierul nostru a evoluat pentru o lume diferită decât cea în care trăim. A evoluat pentru o lume în care oamenii trăiau în grupuri mici, rar se întâlneau cu alții care să fie totalmente diferiti de ei, aveau viață scurtă în care erau puține alegeri, iar prioritatea principală era să mănânce și să se împerecheze.

22:44 Darul lui Bernoulli, formula cea mică a lui Bernoulli, ne permite, ne spune cum să gândim într-o lume pentru care natura nu ne-a proiectat. Asta explică de ce nu știm s-o folosim, dar ne și explică de ce trebuie este atât de important să devenim rapid buni. Suntem singura specie de pe planetă care și-a ținut vreodată soarta în mâini. Nu avem prădători importanți, suntem stăpânii propriului cadru psihic; lucrurile care duc în mod normal la extincția speciilor nu mai reprezintă o amenințare pentru noi. Unicul lucru -- singurul -- care ne poate distruge și condamna sunt deciziile noastre. Dacă nu vom fi aici peste 10.000 de ani, va fi doar fiindcă nu am profitat de avantajul darului care ni s-a oferit de către un tânăr olandez în 1738, pentru că a subestimat șansele neplăcerilor viitoare și am supraestimat valoarea plăcerilor actuale.

23:45 Vă mulțumesc. (Aplauze)




23:56 Chris Anderson: A fost remarcabil. Avem timp pentru câteva întrebări pentru Dan Gilbert. Una sau două.

24:04 Bill Lyell: Afirmați că acest mecanism contribuie la felul în care terorismul acţionează pentru a ne înspăimânta și că există o cale de a-l contracara?

24:15 Dan Gilbert: Chiar m-am consultat recent cu Departamentul de Securitate Națională, care în general consideră că dolarii alocaţi pentru securitatea națională ar trebui cheltuiți pentru a face granițele mai sigure. Am încercat să le demonstrez că terorismul este o denumire bazată pe reacția psihologică a oamenilor la o serie de evenimente, și dacă le pasă despre terorism ar trebui să se întrebe ce cauzează teroarea și cum îi putem opri pe oameni să fie speriați, mai degrabă decât -- nu mai degrabă, ci pe lângă oprirea atrocităților care ne preocupă. Genul de știri pe care le servește presa americană -- și iertați-mă, dar în cifre acestea sunt accidente minore. Știm deja, de exemplu, că în Statele Unite au murit mai mulți oameni pentru că nu au luat avionul -- pentru că le era frică -- și au condus pe autostradă -- decât au fost uciși pe 11 septembrie. OK? Dacă v-aș spune că va fi o molimă care va ucide 15.000 de americani anul viitor, ați fi alarmați dacă nu ați afla că este vorba despre răceală. Aceastea sunt accidente la scară mică, și ar trebui să ne întrebăm dacă ar trebui să primească atenția, acoperirea, pe care o au. Bineînțeles că asta îi determină pe oameni să supraestimeze probabilitatea de a fi răniți în astfel de circumstanțe, și dă putere celor care vor să sperie populația în acest fel.

25:24 CA: Dan, aș vrea să aud mai multe despre aceasta. Deci, tu spui că răspunsul nostru la teroare este un fel de eroare mentală? Dezvoltă.

25:31 DG: Este supraestimat. Vreau să spun, uitați. Dacă Australia ar dispărea mâine, teroarea ar fi, probabil, răspunsul potrivit. Este vorba despre un număr imens de oameni drăguți. Pe de altă parte, când explodează un autobuz și 30 de oameni sunt uciși, mai mulți oameni au fost uciși pentru că nu au folosit centura de siguranță în aceeași țară. Este teroarea răspunsul potrivit?

25:52 CA: Ce determină acestă eroare? Este vorba despre drama evenimentului - ea e atât de spectaculoasă? Este faptul că este un atac internațional al, citez, unor oameni din afară? Ce este?

26:01 DG: Da. Sunt mai multe lucruri, și ați subliniat câteva dintre ele. Mai întâi, este factorul uman care încearcă să ne omoare -- nu este un copac care cade peste noi din greșeală. În al doilea rând, aceștia sunt inamici care poate vor să lovească și să ne rănească din nou. Oamenii sunt uciși fără motiv în loc să fie uciși pentru un motiv bun -- de parcă ar putea fi un motiv bun, dar uneori oamenii cred că există. Astfel sunt câteva lucruri care împreună transformă totul într-un eveniment fantastic, dar să nu minimizăm faptul că ziarele se vând când oamenii văd ceva ce vor să citească. Astfel, media joacă un rol important, vrând ca aceste lucruri să fie pe cât de spectaculoase posibil.

26:36 CA: Vreau să spun, ce poate determina cultura noastră să ii reducă rolul?

26:42 DG: Ei bine, mergeți în Israel. Mergeți în Israel. Când explodează un mall, și toată lumea este nefericită, iar după o oră și jumătate -- cel puțin când am fost eu acolo, și eram la 500 de metri de mall când a explodat -- m-am dus înapoi la hotel, iar nunta care fusese planificată încă se desfășura. Aşa cum spunea mama israeliană ”Nu îi lăsăm niciodată să câștige prin oprirea nunților.” Vreau să spun, aceasta este o societate care a învățat -- și există și altele -- care a învățat să trăiască cu un anumit nivel de terorism și să nu fie atât de supărată voi spune, ca acelea care nu au atâtea atacuri teroriste.

27:12 CA: Dar există o frică rațională, motivul pentru care suntem speriați este că noi credem că atacul Cel Mare urmează?

27:19 DG: Da, bineînțeles. Deci, dacă am ști că acesta este cel mai grav atac care există, ar putea exista din ce în ce mai multe autobuze de 30 de oameni -- şi probabil nu am fi atât de înspăimântați. Nu vreau să spun -- vă rog, voi fi citat pe undeva spunând, ”Terorismul este bun și nu ar trebui să fim atât de supărați”. Nu este deloc scopul meu. Ceea ce vreau să spun este că, bineînțeles, rațional, suferința noastră legată de ceea ce se întâmplă, de amenințări, ar trebui să fie proporțională cu numărul acelor amenințări și a ameninţărilor celor ce urmează. Cred că în cazul terorismului, nu este valabil. Și la multe dintre lucrurile pe care le-am auzit de la vorbitorii de azi -- câți s-au ridicat și au spus, Sărăcie! nu pot să cred ce face sărăcia din noi. Oamenii se trezesc dimineața; nu le pasă de sărăcie. Nu apare în titluri de ziare; nu există știri, nu este evidentă. Nu se declanșează arme. Vreau să spun, dacă ar trebui să rezolvi una dintre problemele acestea, Chris, pe care ai rezolva-o? Terorismul sau sărăcia? (Râsete) (Aplauze) Este o problemă grea.

28:17 CA: Nu se pune problema. Sărăcia, ca mărime, ordin imens de mărime, decât dacă cineva poate arăta că există teroriști cu bombă ce sigur vor apărea. Ce am citit, văzut, gândit în ultima vreme este că este incredibil de greu pentru ei să facă asta. Dacă se dovedește că nu este așa, vom arăta cu toții stupid, dar în privința sărăciei --

28:39 DG: Chiar dacă este așa, tot mor mai mulți oameni din cauza sărăciei.

28:46 CA: Am ajuns să ne ambalăm cu toţii pentru aceste atacuri dramatice. Să fie din cauză că în trecut, în trecutul îndepărtat, pur și simplu nu am înțeles lucruri precum boala și sisteme care cauzează sărăcia și așa mai departe, și astfel nu avea rost pentru noi ca specie să investim energie în a ne procupa pentru asta? Oameni au murit; asta e. Dar dacă erai atacat, puteai face ceva în privinţa asta şi astfel am ajuns la aceste reacţii. Asta s-a întâmplat?

29:08 DG: Ei bine, ştiţi, oamenii care sunt cei mai sceptici la trecerea spre explicaţii evoluţioniste pentru orice sunt ei înşişi psihologi evoluţionişti. Bănuiala mea este că nu există ceva atât de clar în trecutul nostru. Mai degrabă, dacă vrem o explicaţie evoluţionistă, se poate spune că majoritatea organismelor au fobie la nou -- adică sunt puţin cam speriate de lucrurile noi şi diferite. Şi există un motiv bun să fie, pentru că vechile lucruri nu te-au mâncat. Nu-i aşa? Orice animal pe care îl veyi şi l-ai mai văzut înainte este mai puţin probabil să fie prădător decât unul pe care nu l-ai mai întâlnit. Astfel, când explodează un autobuz şi nu am mai văzut asta, tendinţa noastră generală este de orientare către nou, iar fantezia este activată. Nu cred că este un mecanism atât de specific precum cel la care aţi făcut referire, ci poate unul fundamental care subliniază ideea.

29:54 Jay Walker: Ştiţi, economiştilor le place să vorbească despre prostia celor care cumpără bilete la loterie. Dar cred că faceţi exact aceeaşi greşeală ca cei pe care îi acuzaţi, şi anume o greşeală de valoare. Ştiu, deoarece am intervievat în jur de 1.000 de cumpărători de bilete de-a lugul anilor. Se pare că valoarea cumpărării unui bilet de loterie nu este câştigul. Asta credeţi că este. Corect? Un cumpărător mediu cumpără în jur de 150 de bilete pe an, astfel că ştie foarte bine că va pierde, dar totuşi cumpără 150 de bilete pe an. De ce? Nu din cauza faptului că e prost. Este pentru că anticiparea unui posibil câştig eliberează serotonină în creier, şi generează un sentiment plăcut până când exatrgerea indică faptul că au pierdut. Sau, altfel spus, pentru banii investiţi, poţi avea un sentiment mai plăcut decât aruncarea banilor la WC, pentru care nu poţi avea un sentiment plăcut. Acum, economiştii tind -- (Aplauze) -- economiştii tind să vadă lumea prin propriile lentile, ceea ce înseamnă: e doar o adunătură de oameni proşti. Drept rezultat, multă lume consideră economiştii ca fiind proşti. Fundamental, motivul pentru care am ajuns pe lună este că nu i-am ascultat pe economişti. Vă mulţumesc. (Aplauze)

31:13 DG: Ei bine, nu, este un punct de vedere important. Rămâne de văzut dacă bucuria anticipării este exact egalată de cantitatea de dezamăgire de după loterie. Pentru că amintiţi-vă, cei care nu au cumpărat bilete nu se simt prost nici a doua zi, deşi nu s-au simţit extraordinar în timpul extragerii. Nu sunt de acord că oamenii ştiu că nu vor câştiga. Eu cred că ei cred că este improbabil, dar s-ar putea întâmpla, de aceea preferă loteria în locul WC-ului. Dar cu sguranţă vă înţeleg punctul de vedere: că poate exista un avantaj în cumpărarea biletului altul decât a câştiga. Acum, cred că există multe motive să nu îi ascultăm pe economişti. Acesta nu este unul dintre ele, pentru mine, dar sunt multe altele.

31:49 CA: Ultima întrebare.

31:51 Aubrey de Grey: Numele meu este Aubrey de Grey, din Cambridge. Lucrez la un lucru care omoară mai mulţi oameni decât orice altceva -- Lucrez pe problema îmbătrânirii -- şi sunt interesată să fac ceva în privinţa ei, aşa cum vom auzi cu toţii mâine. Sunt în total acord cu ceea ce spuneţi dvs., deoarece mi se pare că problema cu determinarea oamenilor să fie interesaţi în a face ceva în privinţa îmbătrânirii este aceea că, cu timpul, aceasta ne va omorâ precum cancerul sau bolile de inima sau orice altceva. Aveţi vreun sfat în această privinţă? (Râsete)

32:18 DG: Pentru dvs sau pentru ei?

32:19 AdG: În a-i convinge pe ei.

32:20 DG: Aaa, pentru dvs în a-i convinge pe ei. Ei bine, este extrem de dificil să îi faci pe oamenii să fie vizionari. Dar un lucru pe care psihologii l-au încercat şi care pare să funcţioneze este acela de la face oamenii să-şi imagineze viitorul mult mai intens. Una dintre problemele cu luarea deciziilor în privinţa viitorului îndepărtat şi a celui apropiat este acela că noi ne imaginăm viitorul apropiat mult mai intens decât viitorul îndepărtat. În măsura în care puteţi egala cantitatea de detalii pe care oamenii o pun în reprezentările mentale ale viitorului apropiat şi îndepărtat, oamenii încep să ia decizii despre cele două în acelaşi fel. Astfel, aţi prefera să aveţi 100.000 de dolari în plus la 65 de ani este o întrebare foarte diferită de imaginaţi-vă cum veţi fi la 65 de ani: veţi trăi, cum veţi arăta, cît păr veţi avea, cu cine veţi trăi. Când avem aceste detalii ale scenariului imaginar, dintr-o dată simţim că poate fi important să economisim pentru a avea mai mulţi bani la pensie. Dar acestea sunt trucuri la limită. Cred că în general dvs duceţi o luptă cu o tendinţă umană fundamentală, care spune, "Nu lăsa pe mâine, ce poţi face azi."

33:21 CA: Îţi mulţumesc Dan. Membrii ai audienţei, aceasta a fost o sesiune fantastică. Vă mulţumesc. (Aplauze)
 
Despre psihologul Dan Gilbert : https://www.ted.com/speakers/dan_gilbert

Cărți de Daniel Gilbert: https://goo.gl/AJrkMq

CĂRŢI UTILE domeniul Psihologie : 
- Psihologie și psihoterapie:  http://profitshare.ro/l/3457395 ;  http://profitshare.ro/l/3457373;  http://bit.ly/1C73VvY ; http://profitshare.ro/l/3457422
- Psihologie Practică: http://bit.ly/1ybNPnN ;  http://profitshare.ro/l/3457427
- Psihologie Motivațională:  http://profitshare.ro/l/3457393
- Psihologia Copilului, Parenting, Psihologie Educațională: http://bit.ly/1ybN7GQ ; 
http://profitshare.ro/l/3457400 ; http://profitshare.ro/l/3457409
- Teste Psihologice (Psihometrice):  
http://bit.ly/1C0Gir7
- Comunicare : 
http://bit.ly/1524kp8 ;  http://bit.ly/1ybYwqc
  




eJobs

nanoxyn.ro

APARATE pentru Relaxare, Protecție Eenergetică, Energizare, pentru starea ta de bine
Vezi și cărțile, sunt interesante:  http://www.aimgroup.ro/116.html

Mind Synergy - Stimulare cerebrală pentru relaxare profundă

Platformă Online de Învăţare şi Evaluare Autonomă
Clasele I-VIII şi Pregătitoare
Evaluează-te Corect - Elevi, Părinţi, Profesori:
http://bit.ly/1RqqtCu


-CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato :  http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html

Evenimente generale Cluj Allevents.in:

-Dacă vrei să afli mai multe despre Kato şi activitatea lui :  https://www.facebook.com/notes/806080502769226/

-De AICI(click aici) POŢI ASCULTA ŞI DOWNLOADA ÎN FORMAT mp3 CREAŢIILE PERSONALE KATO, pentru a le putea asculta oriunde
-DONEAZĂ, cât vrei, când poţi, pentru a sprijini blogul şi activitatea educativă a lui Kato :

-Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici: Subscribe to Love Blog 4 All by Email

-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).

-Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen, la "Căutare", în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).
-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate):  http://youtube.com/user/katonanico

-Te poţi Abona şi la blogul meu "SPIRIT", să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici:  Subscribe to Spirit by Email

-Te invit să vizitezi şi noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial"  
http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/
-Fă economie de timp şi bani, efectuând cumpărături online prin accesarea promoţiilor din reclame, susţinând totodată astfel şi acest blog. 
Mulţumesc !

-Aici ai linkul către CUPRINSUL blogului, cu lista tuturor postărilor, pe Categorii, plus toate articolele de pe siteurile mele "Spirit" şi "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial", peste 500 articole !  http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html

SOFTWARE Prezentări Multimedia, Editare Foto, Video 2D, 3D, Webdesign, Webinarii, Email Marketing, etc. Promoţii şi Bonusuri...



  


software-deals.ro

  VigLink banner

Philip Zimbardo - Cum devin oamenii obişnuiţi monştri sau eroi

Psihologul Philip Zimbardo a fost conducătorul cunoscutului Experiment Stanford din 1971, "Stanford Prison Experiment", şi un observator expert la Abu Ghraib. Cartea sa "The Lucifer Effect" - "Efectul Lucifer" explorează natura răului. În noile sale cercetări studiază natura eroismului. Philip Zimbardo ştie cât de uşor le este oamenilor normali, simpatici, să devină răi. În această prezentare, el dezvăluie fapte şi imagini necunocute până acum publicului, din conflictele de la Abu Ghraib. El vorbeşte apoi despre cealaltă parte a monedei : cât de uşor este să devii un erou, şi cum putem ajunge să atingem acest statut.

Daniel Kahneman : Enigma experienţei şi a memoriei (Despre fericire)

Folosind exemple atât de variate precum vacanţele şi colonoscopiile, laureatul premiului Nobel şi fondatorul economiei comportamentale Daniel Kahneman dezvăluie cum "sinele experimental" şi "sinele memoriei" percep fericirea în mod diferit. Această nouă percepţie are implicaţii profunde în economie, politici publice — şi pentru propria noastră conştiinţă de sine.

Dan Ariely despre cât de corect îţi controlezi tu deciziile tale

Economistul comportamental Dan Ariely, autorul Iraţionalului Predictibil, foloseşte iluzii vizuale clasice şi uneori şocantele, rezultate ale propriei sale cercetări contraintuitive pentru a demonstra că, atunci cînd luăm decizii, nu suntem atît de intuitivi pe cît credem.

O analiză a fericirii efectuată de cercetătorul în ştiinţele cognitive Nancy Etcoff

Cercetătorul în ştiinţele cognitive Nancy Etcoff analizează fericirea, modurile în care încercăm să o atingem şi să o sporim, felul în care nu este îngrădită de circumstanţele reale şi efectul ei surprinzător asupra corpurilor noastre.
Trimiteți un comentariu
(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-60726497-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');