Kato Live embed Video

kato-podcast

Totalul afișărilor de pagină

Translate

TRANSLATE with Bing

vineri, mai 08, 2015

Eric Pearl - Vindecarea Reconectivă, Reconectarea

Eric Pearl - ce este Vindecarea Reconectivă, Reconectarea ?

Motto Eric Pearl : „Dacă e adevărat, va fi dovedit; dacă e fals, vom găsi greşeala.”  

Am să prezint mai jos întâi punctul de vedere "oficial" al Dr-ului Eric Pearl privind Reconectarea, după care voi prezenta interpretarea mea personală referitor la acest fenomen.

Câteva idei sintetizate din cartea lui Eric Pearl - "Reconectarea", ca o invitaţie la lectură (linkuri spre cărţile lui aveţi mai jos, cât şi materiale video cu interviuri şi demonstraţii live) :
Dr. Eric Pearl a descoperit în 1993, oarecum accidental şi întâmplător cheia vindecării şi a sănătăţii, ca fiind ceea ce el a numit "Reconectarea". La el această "reconectare" nu se ştie cum a fost iniţiată, produsă, şi nici el nu şi-a putut explica.
Eric Pearl : "Încă o dată, m-am întrebat de ce această energie alesese să-şi facă apariţia prin mine. 
Adică, dacă aş fi stat pe un nor, scrutând planeta ca să găsesc persoana potrivită asupra căreia să pogor unul dintre cele mai rare şi mai căutate daruri din univers, nu ştiu dacă aş fi scos mâna prin eter şi, din vasta mulţime de oameni, aş fi arătat cu degetul şi să spun „El! El este acela. Daţi-i lui darul acesta”
Ei, poate că nu s-a întâmplat chiar aşa, dar aşa l-am simţit eu."
 
Deşi EP însuşi nu-şi poate explica logic apariţia, important este că el are capacitatea de a transmite această "capacitate" mai departe, altora, oricui, ca pe un dar.
Şi, la fel de important este faptul că oricine o poate transmite apoi mai departe, altora, după ce a "dobândit-o". 
Am pus ghilimele, deoarece nu cred că este ceva ce se dobândeşte, în mod real, ci ceva ce se transformă, de fapt. Am să explic mai jos punctul meu de vedere, mai detaliat.
Oricine se poate reconecta şi oricine poate ajuta alţi oameni să se reconecteze. Acesta este un lucru minunat, căci toţi oamenii vor fi reconectaţi, într-un viitor apropiat. 
Eric Pearl afirmă clar faptul că uimitoarea sa capacitate de a produce vindecarea nu o înţelege pe deplin, deşi cu timpul pare a fi din ce în ce mai aproape. 
Această capacitate este studiată ştiinţific, iar rezultatele sunt foarte interesante.
De îndată ce a dobândit capacitatea de a-i antrena şi pe alţii, a început să facă seminarii, astfel că un număr mare de oameni puteau interacţiona cu darul, primit la prima mână. 

Descoperirea că acest dar al vindecării poate fi activat şi la alţii, prin televiziune, a fost şi ea foarte incitantă. 
Iar cuvântul scris pare să adauge transmiterii darului o dimensiune cu totul nouă.
Acolo unde se pot aduna doi sau mai mulţi oameni, pot să îşi fie de folos unii altora. Fiecare poate să faciliteze vindecarea altcuiva. 

Acum este posibil să facem acest lucru la niveluri care, înainte, nu ne erau accesibile. 
Capacitatea de reconectare nu constă doar în a ajuta pe alţii, ci şi în a ajuta pe alţii să-i ajute pe alţii. 
Pentru Eric Pearl, Reconectarea este o expresie a scopului său în viaţă, pe care l-a găsit. Şi oferirea acestei expresii altora îi poate ajuta şi pe ei să şi-l găsească pe al lor.  

Dr Eric Pearl a avut unul dintre cele mai de succes cabinete de chiropractică din Los Angeles, şi l-a abandonat, după 12 ani de chiropractică, pentru a porni într-o călătorie de vindecare spirituală, abordând câteva dintre cele mai importante şi controversate chestiuni din medicina contemporană şi din domeniul vindecării :
-Rolul energiei şi informaţiei pe care o poartă aceasta în sănătate şi în vindecare.
-Capacitatea minţii de a se conecta la energie şi cea de a învăţa să o stăpânim, pentru a ne vindeca pe noi şi pe alţii.
-Existenţa unei realităţi spirituale vaste, formată din energie vie, cu care putem învăţa să ne conectăm şi care poate să promoveze nu numai vindecarea noastră personală, dar şi vindecarea întregii planete.
Laboratorul pentru sisteme energetice umane de la Universitatea din Arizona este dedicat integrării medicinei minte-corp, a medicinei energetice şi a medicinei spirituale, în colaborarea cu dr. Pearl. Scopul a constat în a oferi procesului de vindecare prin reconectare ocazia să se dezvăluie.

În 1932, profesorul Walter B. Cannon, de la Universitatea Harvard, a publicat o carte despre înţelepciunea corpului. El descria modul în care corpul îşi menţine sănătatea fiziologică (de la grecescul hael, care înseamnă „întregime, integralitate”) printr-un proces pe care l-a denumit „homeostază”. 

După dr. Cannon, capacitatea corpului de a-şi păstra integritatea homeostatică presupune două lucruri: 
1. că procesele de răspuns din tot corpul sunt conectate,
2. informaţia care circulă prin această reţea de răspuns de înaltă viteză, este fluidă şi exactă.
De exemplu, termostatul legat la sobă este programat ca, prin semnalele sale, să declanşeze şi să oprească funcţionarea sobei, pentru a se menţine o temperatură constantă în casă. Termostatul asigură semnalul de răspuns (feedback), iar rezultatul este echilibrul homeostatic dintre om şi încăpere.
Procesele funcţionează normal în condiţiile în care legăturile din cadrul sistemului sunt corecte.
Defectarea termostatului sau a circuitului dintre el şi sobă conduce la dereglarea procesului care este destinat să menţină temperatura constantă.
Conexiunile prin semnale de răspuns (feedback) sunt fundamentale, nu numai pentru sănătatea şi integritatea fiziologică, ci şi pentru sănătate şi integritate la toate nivelurile, atât în organismul omenesc cât şi în afara lui, în întreaga natură, întregul univers.  „Înţelepciunea corpului” reflectă un principiu universal mai cuprinzător, „înţelepciunea unui sistem”, sau, mai simplu, „înţelepciunea conectării”:
Conectarea există deci la toate nivelurile : între atomi prin legături chimice, în organism prin sistemul nervos, circulator, hormonal, limfatic, în univers prin forţa gravitaţiei care acţionează între aştri, galaxii, etc.
Când informaţia şi energia circulă libere în sistem, sistemul îşi poate păstra integritatea şi poate evolua.

Profesorul de psihologie şi psihiatrie
Dr. Gary E Schwartz a publicat lucrări ştiinţifice care aplicau principiul conectării universale, nu numai la integritatea şi vindecarea minte-corp, dar şi la integritatea şi vindecarea la toate nivelurile în natură (e. G., Schwartz, 1977; 1984). Împreună cu colegii săi a avansat ideea că există cinci etape esenţiale pentru atingerea integrităţii şi a vindecării : atenţia, conectarea, auto-reglarea, ordinea şi uşurinţa de acţiune.
Etapa 1; Atenţia voluntară. Acest lucru înseamnă, pur şi simplu, a vă simţi corpul şi energia care vă curge prin corp, dar şi între voi şi mediul înconjurător.
Etapa 2: Atenţia creează conectarea. Atunci când îi permiteţi minţii să experimenteze energia şi informaţia – în mod conştient sau inconştient -acest proces stimulează conexiunile din interiorul corpului şi pe cele dintre corpul vostru şi mediu înconjurător.
Etapa 3: Conectarea aduce auto-reglare. La fel ca o echipă de atleţi sau de muzicieni, care, împreună, ajung la perfecţiune în sport sau în jazz -conexiunile dinamice dintre jucători permit echipei să se organizeze şi să se controleze („auto-reglare”), sub îndrumarea antrenorilor şi a dirijorilor, dar şi cu sprijinul acestora.
Etapa 4: Auto-reglarea stimulează ordinea. Ceea ce experimentaţi ca integritate, succes sau chiar frumuseţe reflectă un proces de organizare, care este posibil datorită conexiunilor ce permit auto-reglarea.
Etapa 5: Ordinea este exprimată prin uşurinţa de acţiune. 

Atunci când toate sunt conectate cum trebuie, iar părţilor (jucătorilor) li se permite să-şi joace rolurile, procesul de auto-reglare se poate produce fără efort şi curgător.
Şi opusul este adevărat. Există cinci paşi de bază pentru a ajunge la non-integrare şi la disconfort (boală): neatenţia, deconectarea, dereglarea, dezordinea şi boala.
Dacă nu daţi atenţie corpului vostru (Etapa 1), acest lucru creează o deconectare în corp şi între corp şi mediu (Etapa 2), stimulând dereglarea organismului (Etapa 3), care va fi măsurată ca dezordine, tulburare în sistem (Etapa 4) şi care poate fi experimentată ca boala (Etapa 5). 

Conectarea duce la ordine şi uşurinţă, deconectarea duce la dezordine şi boală.
În cartea dr-ului Eric Pearl - Reconectarea, aceste etape ale conectării prind viaţă la toate nivelurile, de la cel energetic, prin minte-corp, până la cel spiritual.
Cheia pentru înţelegerea acestui nou nivel de vindecare este prefixul re : re-fixarea atenţiei, re-conectarea, re-glarea, re-ordonarea vindecării. 

Nu tot ce scrie în cartea "Reconectarea" este recunoscut şi demonstrat ştiinţific. 

Dr. Pearl nu doreşte să sugereze acest lucru. 
El îşi împărtăşeşte experienţele, oferă interpretările şi concluziile sale, şi lasă fiecare cititor să îţi formuleze propriile sale interpretări şi concluzii personale. 
Studiile ştiinţifice elementare desfăşurate în laborator se potrivesc surprinzător de bine cu previziunile sale. 
Înţelepciunea vindecării se află peste tot în jurul nostru, aşteptând să ne conectăm la ea.
---------------------------------------------------------

Iniţial nu am dorit să comentez deloc pe acest subiect, dar există mai multe motive care m-au determinat să o fac ulterior publicării articolului :
1. Ceea ce este prezentat aici ca Reconectare, eu am experimentat în mod conştient, tot prin 1993, ca efect al practicii... Yoga. 
2. Buna mea prietenă GT mi-a atras deseori atenţia că atât pe ea cât şi pe alţi cititori ai blogului meu îi interesează mult opinia mea, perspectiva mea asupra diferitelor subiecte prezentate pe blogul meu. 
De ce ? Deoarece, de multe ori, viziunea mea, elaborată din punctul meu de vedere, scoate în evidenţă aspecte noi, pe care alţii nu le-au sesizat, nu le-au prezentat, nu le-au conştientizat, nu le-au dezbătut. 
Să zicem, deci, că, în unele cazuri, "originalitatea" mea prezintă interes. Deci, de multe ori viziunea mea oferă ceva nou, inedit, interesant. Chiar când nu ofer răspunsuri şi soluţii concrete, îmi place să pun mintea oamenilor la contribuţie, pentru a-i sprijini în demersul lor de a descoperi adevărul. 
În plus, au existat multe cazuri în care am putut invalida logic anumite afirmaţii, raţionamente, teorii, care s-au dovedit astfel a fi false, şi asta a ajutat pe alţii, chiar dacă nu am putut oferi răspunsurile şi soluţiile valide înlocuitoare. Nu doar descoperirea adevărului ajută şi contează, ci şi descoperirea falsului, neadevărului, minciunii. Nu-i aşa ? :)   
3. Recunosc faptul că nu sunt de acord (în acord) cu Eric Pearl în privinţa anumitor INTERPRETĂRI ale sale privind fenomenul Reconectării. Nu rezonez cu anumite afirmaţii şi raţionamente formulate de el. Deci, aş putea spune că poate ar fi util altora să cunoască şi să analizeze viziunea mea, cel puţin ca o viziune complementară, nu neapărat alternativă. 
Nu combat realitatea fenomenului, ci comentez doar interpretările prezentate de Eric Pearl şi unii practicanţi ai acestei... reconectări.
4. De ce nu am vrut să comentez de la bun început, ce reţineri am avut ? Faptul că de fiecare dată când îmi permit să critic vreo personalitate, să aduc contra argumente, să invalidez ceva, să scot în evidenţă falsul, acest fapt trezeşte inevitabil resentimente şi animozităţi. Unii oameni reacţionează chiar efervescent, şi am fost chiar înjurat şi ameninţat în astfel de ocazii. :) Cine sunt eu, "deşteptul" care îşi permite să comenteze şi să critice afirmaţiile unor personalităţi ? :)
Eu nu sunt o "personalitate", de aceea opiniile mele nu prea contează, pentru marea majoritate a oamenilor. De aceea, rog cititorii care nu suportă critici formulate de "deştepţi necunoscuţi" la adresa teoriilor personalităţilor, să nu citească mai departe, deoarece îşi fac... rău singuri. 
Reamintesc faptul că este un articol formulat pe un blog personal, care prezintă o viziune personală, individuală, subiectivă... 
Mulţumesc pentru... înţelegere ! :)

Ce este Reconectarea şi Vindecarea Reconectivă ? 
(perspectiva Kato)
Bine ai venit pe site-ul RECONECTAREA!

Vindecarea Reconectiva este o cale de vindecare a carei eficienta a fost demonstrat
Eric Pearl
a, in repetate randuri, de exceptionale rezultate obtinute in practica.
Reconectarea personala, proces unic in viata, consta, de fapt, in reconectarea cu Universul, fiind un proces care extinde conditiile evolutiei personale la toate nivelurile:
Oricine poate sa intre in contact cu Vindecarea Reconectiva?
Da! Se potriveste tuturor, nu are limite, nu presupune conditii prealabile de aplicare, nu impune aplicarea doar pentru anumite afectiuni si poate fi utilizata in beneficiul oricarei persoane.
Tot ce-ti trebuie este deschidere si dorinta de a fi o persoana sanatoasa si de a evolua.
M-am hotarat. Vreau si eu sa stiu mai multe. Insa cum ma poate sprijini vindecarea reconectiva?
Printre cele mai des intalnite motive pentru care oamenii apeleaza la Vindecarea Reconectiva se afla dorinta de a fi in echilibru la toate nivelurile fiintei (noastre): fizic, mental, emotional si spiritual.
La nivel fizic, in ultimii ani s-au inregistrat mii de vindecari spectaculoase sau ameliorari ale unor boli grave precum cancerul, poliartrita reumatoida, fibromialgia, scolioza, paralizia cerebrala etc. 
Eficienta deosebita a frecventelor reconective a atras atentia oamenilor de stiinta, care au inclus acest nou fenomen de vindecare in aria cercetarilor lor. 
Un alt motiv pentru care Reconectarea este deosebit de valoroasa este
 dezvoltarea personala, ducand la o alta etapa de constientizare a ceea ce suntem noi, de fapt.
Asa cum constata Andra Ivanov, ca urmare a experientei de practician de vindecare reconectiva si Reconectare, se restabileste echilibrul in corp la toate nivelurile acestuia, creste nivelul de energie si informatie, se amplifica starea de bine, astfel incat viata ta se poate imbunatati cu adevarat, asa cum este mai potrivit pentru tine.

Metoda i se datoreaza doctorului Eric Pearl, care si-a descris experienta de vindecator in cartea „Reconectarea – Vindeca-i pe altii, vindeca-te pe tine”. Devenita rapid un bestseller tradus in mai mult de 36 de limbi, cartea a fost tradusa si in limba romana, de editura For You.
Incepand cu anul 2007, Eric Pearl si echipa sa au sustinut 3 seminare in Romania. Peste 400 de romani au participat la aceste seminare, devenind practicieni atestati de Vindecare Reconectiva si de Reconectare.
O parte dintre ei lucreaza efectiv si ofera sedinte de Vindecare reconectiva si Reconectare.
Acesta este site-ul in care ii poti gasi, pentru a le solicita sedinte de Vindecare Reconectiva si de Reconectare!
Daca esti interesat sa beneficiezi de aceste sedinte, gasesti aici datele de contact ale practicienilor din zona ta de resedinta. 
Fa-ti un cadou tie, pentru ca apoi sa ai de unde sa dai si altora!
Un om sanatos si fericit poate oferi celor dragi multa iubire, caldura si liniste, si simte, in acelasi timp, cum acestea se amplifica in el insusi. Cu cat dai mai mult, cu atat ai si primesti mai mult.

Materialul apartine Reconectarea.com (care promoveaza vindecarea reconectiva, proprietar Andra Ivanov), iar copierea textului si a imaginilor este permisa doar cu citarea sursei. Cititi mai multe pe: http://www.reconectarea.com/ © Reconectarea.com

Doctorul Eric Pearl a descoperit în anul 1993 Reconectarea, în mod accidental am putea spune. Empiric. 
Ipoteze pot fi formulate mai multe, şi eu aş lua în calcul două, principale : 
1. Reconectarea, în cazul lui EP s-a produs ca efect al unui proces iniţiat şi desfăşurat de el în timp, ca un exerciţiu, prin ceea ce el a practicat efectiv ca şi chiropractician 12 ani. 
El a lucrat cu mâinile asupra pacienţilor, a avut multe contacte energetice cu oamenii în toţi aceşti ani, şi am putea spune că şi-a exersat şi dezvoltat o anumită capacitate în timp, fără să conştientizeze asta. 
Şi, la un moment dat, un anumit efect s-a produs, prin intermediul mâinilor sale. 
El "transmite" acum această capacitate prin intermediul mâinilor sale, şi cei ce au dobândit-o de la el o transmit mai departe, altor oameni tot prin intermediul mâinilor !  
Deci MÂINILE constituie un element-cheie, de bază, privind transmiterea acestei capacităţi. 
Deci, el şi-a folosit 12 ani mâinile, şi prin mâini transmite altor oameni, azi, acest efect al reconectării. 
Aceasta este o observaţie din care putem trage, în mod logic, anumite concluzii, privind determinismul cauzal. 
Dacă nu efectua exerciţii cu mâinile, acest îndelung antrenament, probabil că nu ar fi dobândit niciodată această capacitate, sau, chiar dacă ar fi dobândit-o, nu ar fi putut să o conştientizeze. 
Căci el, deşi a dobândit capacitatea de a reconecta pe alţii, nu a conştientizat anterior nici o modificare privind energiile sale personale, nici privind transformări radicale apărute în viaţa sa. 
De aceea, ar fi logică ipoteza că la el transformarea, reconectarea, s-a petrecut în timp, "pe nesimţite", nu brusc şi dintr-o dată, aşa cum se petrece acum când el reconectează pe alţi oameni.
2. EP a dobândit capacitatea sa brusc şi dintr-o dată. 
Argumente : toţi oamenii care efectuează acum reconectări, pot primi şi oferi reconectarea brusc şi dintr-o dată, adică în cadrul unei singure şedinţe de reconectare. 
Există cazuri în care EP a transmis capacitatea în câteva minute, cu mâinile, iar persoana capacitată a putut s-o transmită, la rândul ei, altuia, în câteva minute, cu ajutorul mâinilor. 
Am putea spune că aceste cazuri sunt excepţionale, constituind excepţia de la regulă. 
Dar, chiar şi în acest caz, am putea considera, teoretic, şi cazul lui EP ca fiind o... excepţie. 
O analiză mai aprofundată este necesară, bineânţeles, în care trebuie luat în considerare modul uzual de manifestare al fenomenului, cazul general. 
Argument : EP a relatat faptul că, anterior manifestării acestei capacităţi, a trăit anumite experienţe mai... neobişnuite, cu caracter paranormal. Ipoteza mea, formulată pe baza afirmaţiilor sale, este că el a fost "contactat" de anumite "entităţi spirituale", pe care le putem clasifica în diverse moduri, conform credinţelor personale ale fiecăruia, drept "de lumină", "angelice", "îngeri", "arhangheli", "spirite", "extratereştri", etc., şi că aceste entităţi au favorizat apariţia capacităţii sale. 
Ele au iniţiat reconectarea sa. 
Dacă veţi studia atent mărturiile subiecţilor care au primit reconectarea de la el, unii afirmă clar faptul că au simţit anumite efecte precum "atingeri de mâini", anumite "prezenţe", că au avut experienţe paranormale, extracorporalizări, etc, deci experienţe care apar şi la subiecţii trataţi de alţi vindecători spirituali, dar aceşti vindecători susţin că ei pot conştientiza faptul că sunt asistaţi de anumite... spirite. 
Din ce am observat până acum, EP nu respinge această ipoteză, ci unele dintre afirmaţiile sale chiar o confirmă, dar pe de altă parte nici nu vrea să o susţină prea mult, deoarece ar putea fi luat în derâdere de comunitatea ştiinţifică, de psihologi, de psihiatri, oamenii religioşi, etc. 
A confirma această ipoteză în mod clar, public, l-ar condamna automat la aplicarea unor diagnostice patologice de către lumea medicală, iar lumea creştină l-ar considera un fel de... antichrist care lucrează cu Diavolul, cu demoni, draci, etc. De remarcat faptul că EP se fereşte constant şi intenţionat de orice abordare de tip religios al fenomenului, deoarece intuieşte corect consecinţele ce pot decurge din astfel de.... abordări. 
Ce m-a... deranjat oarecum, ca să spun aşa, la EP, de când l-am văzut prima dată într-un material video, este faptul că am simţit că el... ascunde ceva, că se fereşte tot timpul de ceva, că îi este teamă de ceva, şi că evită intenţionat să vorbească în mod liber de anumite lucruri. 
Este mai simplu să spui "nu ştiu", decât să-ţi asumi răspunderea privind prezentarea unui adevăr care s-ar putea dovedi inconfortabil. 
Este mai simplu să afirmi că este ceva cu totul nou pe această planetă, decât să recunoşti că este ceva de când lumea, dar care are legătură cu religia, cu spiritualitatea, cu ocultismul, cu religia, cu paranormalul, cu extrasenzorialitatea, deci cu domenii care sunt luate în derâdere de comunitatea ştiinţifică şi oamenii obişnuiţi, civilizaţi, educaţi în spirit.... materialist...
 
Se spune în carte că unii oameni de ştiinţă susţin că Reconectarea ar fi o formă cu totul nouă de energie vindecătoare care este pentru prima dată pe planetă. Cam asta susţine şi EP. :)
Mie, personal, această categorizare mi se pare a fi... forţată, deoarece nu cred că putem vorbi de existenţa unei "energii noi care este pentru prima dată pe planetă". 
S-ar pune imediat problema originii ei... necunoscute. De unde provine ea ? Dacă nu de la Univers, atunci ar trebui să fie de natură... extraterestră, ca şi cum de fapt am fi controlaţi de ceva rasă de extratereştri. Dacă este de la Univers, atunci nu poate fi nouă şi vindecătoare, şi nu am putea atunci vorbi de nici o REconectare, în mod logic. "Re"-ul şi-ar pierde automat orice raţiune privind utilizarea sa...
Mai curând cred că este vorba despre REDESCOPERIREA unei forme de CONECTARE (conexiune) a omului cu Universul, cu energiile universale. 
Şi aici aş particulariza puţin, căci atunci când vorbim de "energii universale" folosim o expresie generică, ambiguă, confuzorie. Aş spune deci, mai concret, că este vorba de o "aliniere", sau chiar de o "realiniere" energetică, pe care o percep prin prisma conceptului de "punct de asamblare" de care vorbea Carlos Castaneda. 
Pentru detalii interesante citeşte acest articol :
http://loveblog4all.blogspot.com/2013/10/carlos-castaneda-arta-visatului.html
Însăşi numele dat de Eric Pearl REconectare, şi menţinut în continuare, arată că el a priceput de la bun început că este vorba de ceva REpetitiv, nu de ceva cu totul nou, inexistent până în prezent ! Ceva... vechi, cu care omenirea a... mai avut de-a face, în trecut...
Eric Pearl a descoperit în mod empiric, accidental, acest fenomen, pe care nu şi l-a putut explica niciodată logic prea bine, de aceea susţine că nu este vorba de o metodă, şi nici de o tehnică de vindecare. 
În fapt, studiind fenomenul, eu afirm că este vorba de o metodă, şi că ea presupune aplicarea unei anumite tehnici. 
În plus, tehnicile Dr-ului Eric Pearl nu cred că sunt unice şi singulare, ci cred că există şi alte tehnici care pot fi aplicate pentru obţinerea acelorşi efecte.
Argumente : în aceeaşi perioadă în care EP descoperea fenomenul Reconectării, eu l-am experimentat, în mod oarecum diferit, prin... practica Yoga. Şi cred că mulţi yoghini pot confirma faptul că efectele descrise de subiecţii reconectaţi au fost resimţite de ei în timpul efectuării acestei practici...

EP susţine că efectul Reconectării se menţine toată viaţa. 
Această afirmaţie mi se pare a fi... hazardată, deoarece abia au trecut câţiva ani de la "descoperirea" sa, şi nu există deci studii care să poată dovedi asta. Este, aşadar, doar o ...ipoteză. 
Ceea ce eu personal am trăit în anii 90 similar Reconectării, pot să spun sincer că s-a diminuat cu timpul, după ce am întrerupt practica Yoga. Deci, personal, am... rezerve. Nu cred în efecte ce ţin o... eternitate... 
Realitatea ne-a demonstrat constant că TOTUL ESTE ÎNTR-O CONTINUĂ... TRANSFORMARE...

"Conform profesorului doctor Emeritus William Tiller din cadrul universităţii Stanford, informaţia purtată prin intermediul frecvenţelor reconective creează armonie şi coerenţă având drept rezultate, cazuri excepţionale de regenerare alături de vindecări permanente şi instante. (“Information Medicine” in the 21st Century / INSIGHTS Magazine) "
Ce este această "informaţie purtată prin intermediul frecvenţelor reconective" ? 
Orice frecvenţe sunt legate de existenţa unui... câmp. Un câmp energetic. În aceste caz, deci, care este provenienţa, sursa acestui câmp ? 
Un câmp nou, care nu a mai existet pe Terra până acum... Deci nu are legătură cu Sursa, nici cu Pământul, nici cu Soarele, nici cu Sistemul Solar, nici cu galaxia noastră... 
Cu ce are legătură de fapt, în mod dovedit experimental, până acum ? Cu... Eric Pearl, iniţiatorul, şi cu faptul că poate fi transmis de la un om la altul, prin câmpul energetic personal, cu ajutorul mâinilor, prin contact energetic, ca un... virus. :) 
 
"Între timp doctorul Eric Pearl a pus la punct două metode de vindecare. 

Prin Reconectare sunteţi conectat/ă permanent la spectrul complet de Energie, Lumină şi Informaţie vindecătoare, putând să vă vindecaţi pe Dumneavoastră sau pe cei dragi. 
Vindecarea Reconectivă pe de altă parte vă oferă posibilitatea să intraţi temporar în contact cu acest spectru complet în vederea primirii unei vindecări." http://www.ianramon.ro/

Deci... este sau nu este o... metodă ? EP afirma că... nu... 
Nici... tehnică... Ci... ceva cu totul... nou... Ceva... inexplicabil... 
Se vorbeşte aici de "spectrul complet de Energie, Lumină şi Informaţie vindecătoare". Hmmmm... Ce este, de fapt, acest... spectru complet
Un simplu... concept abstract, folosit pentru a umple un gol cu un concept... gol, ce pare însă plin de... semnificaţii, sau este vorba chiar de energia... SURSEI, care poate fi, în mod logic, singurul spectru complet de Energie, Lumină şi Informaţie vindecătoare ? 
Dacă vorbim, deci, de Divinitate, de Sursa Primordială, de Spiritus Sanctis, de ce să nu o facem pe... înţelesul tuturor ? 

Altă persectivă :
Ceea ce EP numeşte a fi cu totul nou pe Terra pentru omenire, am regăsit a fi... uimitor de asemănător, din perspectiva Tehnicii Polarităţii, a Atingerii Cuantice - Quantum Touch ! 
Ce zici de aceste rânduri ? : 
"Introducere : ‘’Atingerea Cuantică este o metodă de vindecare cu mâinile atât de eficientă, încât literalmente trebuie să vezi cu ochii tăi pentru a crede în ea. 
Cu o simplă atingere ușoară pe propriul corp sau pe corpul unei alte persoane, orice om poate accelera dramatic răspunsul vindecător al organismului în cauză. 
Efectul este atât de imediat și de ieșit din comun încât poți asista chiar la o realiniere spontană a oaselor în urma unei simple atingeri ușoare cu mâna. 
Vindecătorul nu trebuie să se gândească la alinierea corectă a oaselor, întrucât acestea știu ce au de făcut.
În afară de realinierea structurală, Atingerea Cuantică permite reducerea rapidă a durerilor și a inflamațiilor, precum și echilibrarea organelor, sistemelor fiziologice și a glandelor.
În vederea practicării Atingerii Cuantice, tot ce trebuie să faci este să înveți câteva tehnici de respirație, o serie de meditații de conștientizare a corpului și un număr de poziții ale mâinilor. Toți cei care aplică principiile și tehnicile descrise în această carte pot deveni terapeuți extrem de eficienți într-o singură zi. Explicația este simplă: capacitatea de a vindeca face parte integrantă din natura esențială a omului.  
Așa cum toate mașinile noi care ies de pe linia de asamblare sunt echipate cu roți, geamuri și portiere, la fel, capacitatea de a ne autovindeca sau de a-i vindeca pe alții este încorporată automat în sistemul fizic cu care ne naștem. Așa cum copiii sunt înzestrați cu capacitatea de a merge, de a învăța să vorbească, să râdă, să plângă și să iubească, cu toții avem capacitatea de a vindeca.
Odată ce ai învățat să practici Atingerea Cuantică, nu vei mai putea uita niciodată cum trebuie aplicată ea. 
Este ca și cum ai învăța să mergi cu bicicleta. Înainte de a încerca, ideea de a merge drept pe numai două roți atât de subțiri ți se pare de-a dreptul imposibilă.
Când reușești prima dată să îți menții echilibrul, ți se pare un miracol, dar după o vreme procesul devine natural. În mod similar, atunci când vei observa pentru prima dată efectele Atingerii Cuantice , experiența ți se va părea uimitoare și de neuitat. 
La fel ca în cazul mersului pe bicicletă însă, ceea ce inițial ți se pare miraculos ajunge să devină în timp, natural și firesc
În plus, apare însă o bucurie și o satisfacție interioară care nu mai dispar niciodată, generate de conștientizarea faptului că îi poți ajuta pe alți oameni să se vindece. 
Şi un mic avertisment: convingerea mea este că această bucurie este contagioasă !
(...) Iată câteva aspecte interesante referitoare la Atingerea Cuantică pe care doresc să ți le comunic : Practicanții altor modalități de vindecare cu mâinile care au studiat Atingerea Cuantică în Statele Unite, Canada și Europa mi-au spus că această metodă le-a amplificat considerabil puterea sau eficacitatea practicii lor terapeutice.
Chiropracticienii o consideră o formă avansată de chiropractică. 
Fizioterapeuții o consideră o formă avansată de fizioterapie. Chiar și practicanții acupuncturii mi-au spus că metoda acționează ca o formă avansată de acupunctură. 
 Maeștrii de Reiki o numesc „dinamizarea sau amplificarea energiei Reiki” . 
Atingerea Cuantică se combină perfect cu nenumărate alte tehnici, sporindu-le eficacitatea. Printre acestea se numără: masajul, shiatsu, jin shin do, acupresura, terapia polarității, terapia craniosacrală, atingerea terapeutică, atingerea vindecătoare, și așa mai departe.
În același timp, Atingerea Cuantică se dovedește un instrument terapeutic de sine stătător pentru cei care nu au nici un fel de antrenament anterior. 
Probabil că nu există o tehnică de vindecare mai ușor de învățat decât aceasta. Aproape orice om de pe această planetă poate învăța cum să devină un vindecător extraordinar după numai două zile de antrenament. Metoda este incredibil de ușoară. Ea poate fi învățată cu ușurință doar citind această carte.
Chiar și copiii pot învăța să practice această metodă aproape instantaneu.
Din „Atingerea CuanticăPuterea de a vindeca” - carte scrisă de Richard Gordon  
Citeşte întreg articolul meu publicat pe această temă în 14 01 2014 aici : http://loveblog4all.blogspot.com/2014/01/terapia-prin-polaritate.html
Întrebare : poate fi suspectat Eric Pearl că ceea ce face el, şi a denumit "Reconectare", susţinând că este ceva cu totul... nou şi nemaivăzut, ar fi de fapt o capacitate obţinută în urma efectuării... Atingerii Cuantice, prezentate de Richard Gordon ?  
Am căutat, acum, prin biblioteca mea, cartea "Terapia prin Polaritate" scrisă de Richard Gordon, pe care a am citit-o cu... mulţi ani în urmă. Şi am găsit-o. Titlul ei original, în engleză, este : "Your Healing Hands". 
A apărut la noi în Editura Teora, în anul 1999, dar... originalul este "Copyright 1978 by Richard Gordon" ! 1978 !
Este o carte foarte bună, în care autorul ne învaţă în mod simplu şi concret, pe înţelesul tuturor, cum are loc vindecarea cu ajutorul mâinilor, ca efect al... REpolarizării ! 
El vorbea, deci, din 1978 încă, de "Forţa Vieţii" şi arăta practic cum, prin tehnici de repolarizare efectuate cu palmele, această energie poate fi reglată în corp, prin simple "pase" efectuate cu palmele şi menţinerea palmelor în anumite puncte şi zone ale corpului
El explică cum palmele unui om pot deschide şi închide circuite energetice ale organismului, cum pot regla curgerea energiei prin organism de-a lungul meridianelor energetice
Spre deosebire de Eric Pearl, care susţine că nu ştie mecanismul, deşi chiropracticienii americani cunoşteau această carte, dar că s-ar baza pe nişte ipotetice aşa-zise "frecvenţe reconective" care... nu au mai existat niciodată până acum pe pământ ! :) 
Nu mă pot abţine să nu... zâmbesc... :) 
Cineva spunea că Eric Pearl realizează venituri de circa... 4 milioane de dolari pe an, din reconectările, seminariile, cursurile, cărţile sale...
Şi, probabil, nu vrea să împartă aceste venituri cu nimeni. 
Nici măcar cu... Richard Gordon... :)
Tu... ce zici ? :) 

Eu nu afirm că metoda nu funcţionează !
Eu doar ridic un semn de întrebare privind INTERPRETĂRILE vehiculate în jurul metodei, a noutăţii ei, şi a paternităţii (originii) ei...  
Vă doresc să aveţi o... reconectare plăcută ! :)  

CĂRŢI de Eric Pearl ce pot fi comandate online : http://bit.ly/1H4n71b  ;  http://bit.ly/1zRSE6Xhttp://bit.ly/1H4nFEe ; http://bit.ly/1Krr2Wr  ;

Linkuri utile :
https://www.facebook.com/Dr.EricPearlTheReconnection  
http://www.thereconnection.com/
http://andraivanov.reconectarea.com/
http://www.reconectarea.com/
https://www.facebook.com/RECONECTARECUSINELEDIVIN
https://www.facebook.com/VindecareReconectiva
http://www.ianramon.ro/
http://www.energyhealing.ro/cum-functioneaza/
https://magicinsight.wordpress.com/2013/04/11/baza-comuna-a-stiintei-medicinei-si-spiritualitatii-dr-j-j-hurtak/
https://magicinsight.wordpress.com/2015/03/24/cateva-precizari-despre-reconectarea-personala/

Am realizat un playlist Youtube "Eric Pearl - Vindecarea Reconectivă Reconectarea + QuantumTouch", care conţine până acum (sep 2016) 70 de materiale video, şi pe care ţi-l prezint mai jos. Parcurgerea playlistului îţi va răspunde la multe întrebări legate de Eric Pearl şi "metoda" sa. Vizionare plăcută !

Vezi şi articolul meu despre terapia Quantum Touch aici:  http://loveblog4all.blogspot.ro/2014/01/terapia-prin-polaritate.html

Platformă Online de Învăţare şi Evaluare Autonomă
Clasele I-VIII şi Pregătitoare
Evaluează-te Corect - Elevi, Părinţi, Profesori:

http://bit.ly/1RqqtCu

-CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato :  http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html

Evenimente generale Cluj Allevents.in:

Mind Synergy - Stimulare cerebrală pentru relaxare profundă

-Dacă vrei să afli mai multe despre Kato şi activitatea lui :  https://www.facebook.com/notes/806080502769226/

-De AICI(click aici) POŢI ASCULTA ŞI DOWNLOADA ÎN FORMAT mp3 CREAŢIILE PERSONALE KATO, pentru a le putea asculta oriunde
-DONEAZĂ, cât vrei, când poţi, pentru a sprijini blogul şi activitatea educativă a lui Kato :

-Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici: Subscribe to Love Blog 4 All by Email

-Apasă simultan tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks).

-Pentru a găsi ceva specific pe blog, poţi căuta după termen, la "Căutare", în stânga sus, sau pe coloana din stânga jos la Etichetele asociate postărilor (cuvintele albastre, în ordine alfabetică).

-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate):  http://youtube.com/user/katonanico

-Te poţi Abona şi la blogul meu "SPIRIT", să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici:  Subscribe to Spirit by Email

-Te invit să vizitezi şi noul meu blog : "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial"  
http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/
-Fă economie de timp şi bani, efectuând cumpărături online prin accesarea promoţiilor din reclame, susţinând totodată astfel şi acest blog. 
Mulţumesc !

-Aici ai linkul către CUPRINSUL blogului, cu lista tuturor postărilor, pe Categorii, plus toate articolele de pe siteurile mele "Spirit" şi "Kato - Parapsihologie, Extrasenzorial", peste 500 articole !  http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html

SOFTWARE Prezentări Multimedia, Editare Foto, Video 2D, 3D, Webdesign, Webinarii, Email Marketing, etc. Promoţii şi Bonusuri...

software-deals.ro

4. Principiul Vital - sinteză din Allan Kardec "Cartea Spiritelor"

Spiritul şi materia reprezintă cele două elemente de bază ale universului. Principiul vital reprezintă un element intermediar, un liant de legătură între spirit şi materie. O unică forţă de atracţie uneşte elementele materiale care formează corpurile organice şi anorganice. Legea atracţiei este aceeaşi pentru toate corpurile materiale, indiferent de natura lor. Materia ce constituie corpurile organice şi anorganice este aceeaşi, însă în corpurile organice această materie este animată. Animarea materiei se realizează prin unirea sa cu principiul vital. Principiul vital reprezintă un agent specific, dar este totodată şi o proprietate a materiei organice. Principiul vital este în acelaşi timp şi efect şi cauză. Viaţa reprezintă un efect produs prin acţiunea unui agent specific asupra materiei. Agentul separat de materie nu este viaţă. Materia nu poate trăi fără a fi animată de către acest agent. Agentul dă viaţă, animând toate fiinţele care îl absorb şi îl asimilează. Principiul vital este un element necesar în constituirea universului, ce îşi are sursa în materia universală modificată. Este un element asemenea oxigenului şi hidrogenului, care, deşi nu sunt elemente primare, sunt parte a aceluiaşi principiu. Principiul vital îşi are sursa în fluidul universal, şi mai este numit „fluid magnetic” sau „fluid electric de animare”. Acelaşi fluid vital animează toate entităţile organice, dar este modificat după tipul fiecărei specii.

Metoda Silva

Ce este Metoda Silva ? O metodă practică de autocontrol, minte-corp, (mind control) elaborată de Jose Silva pe baza cercetărilor sale începute în 1944. Din 1966, milioane de oameni din şaptezeci şi două de ţări şi-au însuşit şi au aplicat metoda Silva de dezvoltare a minţii şi de control al stresului. Jose Silva este un cercetător autodidact, care a redescoperit adevăruri existente în vechile sisteme spirituale, confirmate în prezent de cercetările convenţionale de laborator. Practicanţii metodei Silva sunt antrenaţi pentru a intra pe un anumit nivel al conştiinţei, unde îşi pot controla mintea în scopul de a-şi influenţa conştient diferite procese organice, corporale. Ei folosesc predominant tehnici de relaxare şi vizualizare mentală (imaginative) în acest scop. Vindecarea implică întotdeauna sistemul trinitar minte-trup-spirit.

TERAPIA PRIN POLARITATE Atingerea Cuantică

Pământul și Soarele au câmp magnetic propriu, și prezintă doi poli magnetici, denumiți Polul nord și Polul sud, care nu coincid cu polii geografici. Acești poli magnetici există din cauza faptului că mișcarea de rotație în jurul centrului propriu creează un efect de dinam, generând câmp electromagnetic. Deoarece Terra are Câmp magnetic, doi poli magnetici, N + și S - , tot ce există pe Terra a preluat această polaritate magnetică, în structura sa, din momentul formării sale.

Bruno Groening - unul dintre cei mai mari vindecători spirituali ai omenirii

La toate nivelurile s-a discutat în mod agitat şi controvers despre cazul Bruno Groening. Preoţi, medici, jurnalişti, jurişti, politicieni şi psihologi discutau despre el, iar vindecările lui minunate erau pentru unii cadouri milostive ale unei puteri supreme, pentru alţii şarlatanerie. Realitatea vindecărilor a fost adeverită de consultaţiile medicale efectuate. Ştirile despre vindecările lui magice s-au răspândit în toată lumea, și din toate ţările veneau bolnavi, scrisori de rugăminţi şi oferte. Zeci de mii de oameni suferinzi s-au perindat spre locurile lui de activitate. Părea începutul unei revoluţii în medicină.

Niciun comentariu:

(function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-60726497-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');